Prezenţi la summit-ul NATO din capitala Marii Britanii, cei doi lideri au susţinut o conferinţă de presă comună, în cadrul căreia Trump a declarat că nu a discutat încă cu omologul său francez despre repatrierea cetăţenilor europeni care au luptat alături de Stat Islamic în Siria şi care acum se află în închisorile din această ţară.
„Mulţi sunt din Franţa, mulţi sunt din Germania şi mulţi sunt din Marea Britanie. Cei mai mulţi provin din Europa, iar unele ţări sunt de acord (cu repatrierea, n.red.). Nu am vorbit cu preşedintele Macron despre acest lucru”, a declarat Trump, care a continuat, adresându-i-se lui Macron: „Nu aţi dori nişte luptători ISIS (gruparea Stat Islamic, n. red.)? Vi-i pot oferi. Puteţi lua câţi doriţi”.
Pres. Trump asks French Pres. Macron, „Would you like some nice ISIS fighters? I could give them to you.”
„It is true you have foreign fighters coming from Europe, but this is a tiny minority of the overall problem,” French. Pres. Macron responds. https://t.co/BjZDXzeGPQ pic.twitter.com/hOQ8oFNGVZ
— ABC News (@ABC) December 3, 2019
„Să fim serioşi”, a replicat Macron, care a adăugat că acei luptători Stat Islamic originari din Europa reprezintă doar „o mică parte a problemei în ansamblul său”, făcând referire la problema reprezentată de islamişti.
De asemenea, preşedintele francez l-a contrazis pe Trump, potrivit căruia gruparea Stat Islamic ar fi fost învinsă definitiv în Siria şi Irak.
„Cred că prioritatea numărul unu, pentru că încă nu s-a terminat, este să scăpăm de ISIS şi de alte grupări teroriste. Aceasta este prioritatea numărul unu. Şi încă nu am ajuns acolo, îmi pare rău să spun asta”, a declarat Macron.
Macron s-a declarat nemulţumit şi de „destabilizarea” Orientului Mijlociu prin îngreunarea eforturilor de combatere a ISIS în regiune, o critică indirectă faţă de decizia lui Trump de a aproba tacit, recent, operaţiunea Turciei din nordul Siriei, precum şi retragerea trupelor americane din regiune.
„De aceea (Macron, n.red.) este un mare politician”, a răspuns Trump. „Pentru că acesta a fost unul dintre cele mai mari non-răspunsuri pe care le-am auzit vreodată, dar este în regulă”, a adăugat liderul american.