Vladimir Putin consideră că nu este nimic anormal în valul de contestare din Rusia

Premierul rus, Vladimir Putin, a apreciat sâmbătă că nu este nimic anormal în faptul că "totul fierbe" în Rusia, care se confruntă cu un important val de contestare, în plină perioadă electorală, adăugând că acesta este "preţul plătit pentru democraţie".

334 afișări
Imaginea articolului Vladimir Putin consideră că nu este nimic anormal în valul de contestare din Rusia

Vladimir Putin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Suntem în mijlocul unui ciclu politic, alegerile legislative s-au încheiat şi alegerile prezidenţiale vor începe", a declarat Putin, care se adresa ruşilor cu ocazia Anului Nou, potrivit imaginilor difuzate de televiziune.

"În asemenea perioade, oamenii politici exploatează întotdeauna sentimentele cetăţenilor, totul este puţin destabilizat, totul fierbe, dar acesta este preţul plătit pentru democraţie. Nu este nimic anormal aici", a adăugat el.

Regimul lui Vladimir Putin se confruntă cu cea mai importantă mişcare de contestare de la sosirea sa la putere în 2000, cu circa două luni înaintea prezidenţialelor din martie la care el va candida pentru un al treilea mandat la Kremlin, după cele din perioada 2000-2008.

La 24 decembrie, între 70.000 şi 100.000 de persoane au manifestat la Moscova pentru a cere anularea legslativelor şi o "Rusie fără Putin".

Sâmbătă seara, opozantul şi scriitorul controversat Eduard Limonov şi partizanii săi preconizează să se întrunească în piaţa Triumfalnaia din Moscova sub sloganul "Un an nou fără Putin", în pofida interdicţiei Primăriei.

În discursul său, premierul a insistat să se adreseze tuturor ruşilor, oricare ar fi orientările lor politice. "Vreau să le urez fericire şi prosperitate tuturor concetăţenilor, oricare ar fi înclinarea lor politică, de stânga, de dreapta, de sus sau de jos", a precizat el.

Putin a salutat şi situaţia economică din ţară, care seamănă cu o "insulă de stabilitate", în timp ce zona euro este în criză. "Am depăşit efectele crizei economice şi economia se dezvoltă. Acest lucru permite să credem că anul viitor va fi încoronat de succes pentru noi", a subliniat premierul rus.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici