„Avem relaţii foarte bune cu serviciile secrete franceze”, a spus Putin, într-un interviu acordat postului francez TF1.
El a spus că specialiştii în domeniul combaterii terorismului din Rusia, Franţa şi alte state europene „sunt într-adevăr pe aceeaşi lungime de undă”. „Dar nu se întâmplă mereu aşa”, a spus Putin, făcând referire la interacţiunea cu Statele Unite.
„De exemplu, trimitem informaţii partenerilor noştri americani şi deseori nu primim niciun răspuns”, a spus preşedintele rus.
Potrivit acestuia, Rusia ar fi trimis Statelor Unite „informaţii despre fraţii Ţarnaev în urmă cu ceva timp”, însă răspunsul a fost: nu este treaba voastră, ei sunt deja cetăţeni americani şi ne vom ocupa noi de ei.
„Rezultatul? Atacul terorist din Statele Unite. Nu este acesta un exemplu în care noi suportăm pierderi prin neglijarea cooperării în această sferă?” , a spus el.
Djokhar Ţarnaev a fost condamnat la moarte pentru că a ajutat, pe data 15 aprilie 2013, la comiterea atentatului cu bombă de la Maratonul de la Boston, soldat cu trei morţi şi circa 280 de răniţi.
Citeşte şi: Infractorii vor rămâne, în vreme ce muncitorii vor fi expulzaţi din Marea Britanie, sunt previziunile post-Brexit ale unui expert britanic
Citeşte şi: Francois Hollande admite că există prea mulţi imigraţi în Franţa, ”care nu ar trebui să fie aici”
Citeşte şi: O nouă serie de acuzaţii de abuz sexual ameninţă campania electorală a lui Trump / Echipa de campanie respinge acuzaţiile
Citeşte şi: Aproximativ 213.000 de azilanţi au ajuns în Germania, în primele nouă luni ale acestui an