Vladimir Putin exclude posibilitatea impunerii unor restricţii pe Internet

Publicat: 20 04. 2011, 15:32
Actualizat: 06 11. 2012, 14:08

Propunerea FSB a stârnit preocupare în rândul celor aproximativ 60 de milioane de utilizatori ai Internetului din Rusia.

FSB a argumentat că „utilizarea necontrolată a acestor servicii riscă să reprezinte o ameninţare de amploare la adresa securităţii Rusiei”.

„Internetul este un instrument de soluţionare a problemelor sociale şi administrative; o oportunitate de comunicare, de exprimare; este şi o modalitate de îmbunătăţire a standardelor de viaţă”, a spus Putin.

„Principalele resurse sunt situate în străinătate, iar aceasta este o sursă de preocupare pentru serviciile speciale. Dar opinia mea personală este că nu putem impune restricţii”, a subliniat premierul rus.

În altă ordine de idei, Putin le-a cerut partenerilor europeni să creeze o „mare Europă” cu un sistem energetic unic şi cu un spaţiu liber de circulaţie a cetăţenilor.

„Sunt convins că ideea pe care am adresat-o partenerilor europeni, cea de creare a unei comunităţi armonioase economice de la Lisabona la Vladivostok şi de formare a unui sistem energetic unic al marii Europe, va găsi sprijinul necesar”, a subliniat Putin.

„Eliminarea vizelor ar putea fi punctul de plecare în procesul de integrare efectivă Rusia – UE”, a subliniat premierul rus.