Volodimir Zelenski, în Arabia Saudită pentru consolidarea cooperării în domeniul securității
În cadrul vizitei, liderul ucrainean a avut o întâlnire cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman, pe care a descris-o drept „foarte productivă”. Discuțiile au vizat extinderea cooperării în domenii precum apărarea, energia și securitatea alimentară, notează Reuters.
„Am stabilit sarcini pentru echipele noastre și aștept implementarea lor promptă și completă. Acum, când relațiile internaționale sunt destabilizate semnificativ, tocmai acest tip de angajament bilateral restabilește încrederea”, se arată în mesajul publicat pe X de liderul de la Kiev.
Vizita are loc pe fondul războiul din Orientul Mijlociu care momentan se află sub un armistițiu, dar și al demersurile ucrainene de promovare a tehnologiei autohtone testate în luptă.
Zelenski a mai efectuat o vizită în Arabia Saudită în cadrul unui turneu mai amplu în statele din Golf, la finalul lunii martie.
„A fost o vizită foarte fructuoasă în Orientul Mijlociu și regiunea Golfului. Avem deja acorduri importante cu Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar. De asemenea, colaborăm cu Iordania și Kuweit”, spune Zelenski după finalizare turneului respectiv.