Washington: Scrutinul prezidenţial din Siria este "o ruşine"

Alegerile prezidenţiale organizate în Siria, care probabil vor fi câştigate de preşedintele Bashar al-Assad, sunt "o ruşine", consideră Statele Unite.

290 afișări
Imaginea articolului Washington: Scrutinul prezidenţial din Siria este "o ruşine"

Washington: Scrutinul prezidenţial din Siria este "o ruşine" (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Alegerile din Siria sunt o ruşine", a comunicat Departamentul de Stat american, citat de AFP.

"Bashar al-Assad nu mai are nicio credibilitate în prezent", a declarat Marie Harf, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane.

"Acest scrutin este desprins total de realitate", a subliniat oficialul SUA.

De asemenea, Harf a atras atenţia asupra "fotografiilor dezgustătoare" în care apar preşedintele sirian şi soţia sa ieşind din cabina de vot şi pregătindu-se să depună buletinele în urne, înconjuraţi de susţinători.

"Preşedintele Assad a votat în biroul de vot din cartierul rezidenţial Malki" din centrul capitalei, a anunţat televiziunea siriană.

"Un scrutin ar trebui să fie o oportunitate pentru o societate liberă, care merită să fie consultată şi să joace un rol important în alegerea liderilor săi. Însă un astfel de proces este de neconceput astăzi în Siria, unde regimul continuă să respingă apelurile curajoase la libertate şi demnitate, începute în urmă cu trei ani", a afirmat Harf.

La scrutinul de marţi, "milioane de sirieni au fost lăsaţi intenţionat deoparte", a adăugat ea, apreciind că regimul de la Damasc "continuă să masacreze electoratul pe care îl reprezintă şi pretinde că vrea să-l protejeze".

"Desprinse de realitate şi fără o participare politică reală, alegerile organizate de regimul sirian reprezintă o moştenire a celor 40 de ani de represiune", a denunţat Harf.

Peste 15 milioane de cetăţeni sirieni sunt chemaţi la urne în alegerile prezidenţiale programate marţi, catalogate de Occident drept "o farsă".

Este prima dată în ultimele cinci decenii când în scrutinul prezidenţial din Siria candidează mai mulţi politicieni. Hafez al-Assad, care a condus ţara din anul 1970 până în 2000, şi fiul său, Bashar al-Assad, nu au mai avut până acum adversari în alegerile prezidenţiale.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul conflictului depăşeşte, potrivit estimărilor, 160.000 de morţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici