WikiLeaks: Fidel Castro a refuzat o operaţie la colon în 2006

Liderul cubanez Fidel Castro a refuzat o operaţie chirurgicală de colon, deşi era aproape să moară, în iulie 2006, din acest motiv fiind nevoit să cedeze puterea, potrivit unor telegrame diplomatice americane divulgate de WikiLeaks.

88 afișări
Imaginea articolului WikiLeaks: Fidel Castro a refuzat o operaţie la colon în 2006

WikiLeaks: Fidel Castro a refuzat o operaţie la colon în 2006 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Detalii despre boala care l-a determinat pe liderul marxist să cedeze puterea fratelui său, Raul, la 31 iulie 2006, au fost clasate ca secrete de stat, dar au reuşit să scape în cinci telegrame americane, care pot fi consultate, de miercuri, pe site-ul WikiLeaks. Telegramele au fost trimise între decembrie 2006 şi ianuarie 2009, una dintre ele de Ambasada Statelor Unite la Madrid. Aceste documente au fost publicate de cotidianul spaniol El Pais.

Fidel Castro a fost, în 2006, victima unei violente hemoragii intestinale, într-un avion, în drum dinspre Havana spre Holguin (730 de kilometri), localitate pe care a fost nevoit să o părăsească după un discurs susţinut pentru marcarea sărbătorii naţionale, la 26 iulie, potrivit acestei surse.

"Castro este în stadiu terminal, iar facultăţile sale mentale se vor deteriora, fără îndoială, până la momentul morţii. Dar nu va muri imediat", scria Michael Parmly, şeful Secţiei intereselor americane la Havana, pe baza afirmaţiilor unui informator care ar fi avut acces la dosarul medical al lui Castro.

Fidel Castro prezenta o perforare a colonului, necesitând o colostomie, o intervenţie chirurgicală constând în devierea tranzitului intestinal către exterior şi grefarea unui anus artificial, lucru pe care l-a refuzat "dintr-un pur capriciu", potrivit acestui informator, citat de diplomatul american.

Castro a propus să fie "tăiată partea infectată" şi să se facă legătura cu intestinul, lucru pe care medicul său şef, Eugenio Selman Hussein, l-a acceptat, în pofida opoziţiei altor medici. Dar a fost un eşec şi a fost necesară o nouă intervenţie.

Medicii au depistat, atunci, o fistulă, care l-a făcut pe Castro să piardă 18 kilograme în greutate. În decembrie 2006, medicul spaniol Jose Luis Garcia Sabrido a efectuat o vizită la Havana, a revizuit tratamentul şi a îndepărtat suspiciunea de cancer. În acest context, Selman-Hussein a fost nevoit să părăsească postul de medic-şef.

În prezent, Castro are 84 de ani.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici