Prima pagină » Știri externe » Xi Jinping, Putin și Kim Jong-un, împreună la cea mai mare paradă militară din istoria Chinei

Xi Jinping, Putin și Kim Jong-un, împreună la cea mai mare paradă militară din istoria Chinei

China a organizat miercuri cea mai amplă paradă militară din istoria sa, pentru a marca 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și victoria asupra Japoniei. Ceremonia a fost condusă de președintele Xi Jinping, iar printre invitați au fost și Vladimir Putin și Kim Jong-un.
Xi Jinping, Putin și Kim Jong-un, împreună la cea mai mare paradă militară din istoria Chinei
Sursa foto: captură video

Îmbrăcat într-un costum care amintea de cel purtat de Mao Zedong, Xi Jinping a orchestrat o demonstrație de forță destinată atât populației, cât și comunității internaționale, în Piața Tiananmen, potrivit AFP.

În tribunele oficiale, președintele rus Vladimir Putin a stat alături de liderul nord-coreean Kim Jong-un, care a participat pentru prima dată la un eveniment militar de amploare organizat de China. Kim a sosit la Beijing însoțit de fiica sa, Ju Ae, despre care serviciile de informații sud-coreene cred că ar putea fi desemnată drept succesoare.

Parada, care a durat 70 de minute, a inclus demonstrații aeriene, defilări ale trupelor militare și prezentarea celor mai noi arme din arsenalul Chinei: rachete hipersonice, drone de ultimă generație și tancuri modernizate. Momentul a fost văzut ca un prilej pentru Beijing de a-și reafirma statutul militar și geopolitic într-un context internațional tensionat.

Prezența lui Vladimir Putin și Kim Jong-un la Beijing are și o puternică încărcătură simbolică. Rusia și China au anunțat semnarea unor noi acorduri energetice, în timp ce participarea liderului nord-coreean la un eveniment multilateral, după o absență de 66 de ani a Phenianului de la ceremoniile chineze, marchează un semnal de sprijin și apropiere față de Beijing.

Citește și