Renumit istoric: "Pericolul nu e virusul, ci ura, lăcomia şi ignoranţa". Ce spune Yuval Noah Harari despre crearea "unui sistem totalitar cum n-a mai fost"

  • "Pericolul nu este virusul în sine, pentru că umanitatea dispune de toate cunoştinţele ştiinţifice pentru a birui. Problema este dată de ură, lăcomie şi ignoranţă", spune Yuval Noah Harari
  • Renumitul profesor a vorbit pentru publicaţia Deutsche Welle
  • Yuval Noah Harari este autorul volumelor Sapiens: Scurtă istorie a omenirii, Homo Deus: Scurtă istorie a viitorului şi 21 de lecţii pentru secolul XXI
2220 afișări
Imaginea articolului Renumit istoric: "Pericolul nu e virusul, ci ura, lăcomia şi ignoranţa". Ce spune Yuval Noah Harari despre crearea "unui sistem totalitar cum n-a mai fost"

Renumit istoric: "Pericolul nu e virusul, ci ura, lăcomia şi ignoranţa". Ce spune Yuval Noah Harari despre crearea "unui sistem totalitar cum n-a mai fost"

Renumitul istoric Yuval Noah Harari spune că victoria împotriva coronavirusului este o chestiune de timp. Adevărata problemă a umanităţii ţine de esenţa ei. El este de părere că oamenii nu au reacţionat cu solidaritate, ci cu ură, învinuind alţi oameni, alte ţări ori alte minorităţi etnice şi religioase pentru răspândirea virusului.
 
Acesta a vorbit într-un interviu acordat publicaţiei germane Deutsche Welle, afirmând că fiecare guvern trebuie să dea dovadă de transparenţă şi să folosească banii în interesul cetăţenilor, nu pentru a investi în şi mai multă supraveghere. "Supravegherea trebuie să fie în ambele sensuri", spune el.
 
"Cred că cel mai mare pericol nu este virusul în sine. Umanitatea dispune de toate cunoştinţele ştiinţifice şi de uneltele tehnologice pentru a birui virusul. Problema cu adevărat majoră este demonul nostru lăuntric, ura noastră, lăcomia şi ignoranţa.  Mă tem că oamenii reacţionează la această criză nu cu solidaritate globală, ci cu ură, învinuind alte ţări, învinuind minorităţi etnice şi religioase. 
 
Dar eu sper că vom fi capabili să ne dezvoltăm compasiunea şi nu ura, să reacţionăm cu solidaritate globală, care va dezvolta generozitatea noastră de a ajuta oameni aflaţi la nevoie. Şi sper că ne vom dezvolta abilitatea de a discerne adevărul şi nu vom da crezare tuturor acestor teorii ale conspiraţiei. Dacă vom face asta, nu mă îndoiesc că vom birui cu uşurinţă această criză", a afirmat Yuval Noah Harari.
 
Istoricul spune că oamenii trebuie să înceapă să fie mai critici cu politicienii, să taxeze populismul şi să nu accepte incompetenţa.
 
"În primul rând aveţi experienţa trecutului. Dacă aveţi politicieni care v-au minţit ani în şir, atunci aveţi mai puţine motive să aveţi încredere în ei în această stare de urgenţă. În al doilea rând, puteţi pune întrebări în legătură cu teoriile pe care vi le spun oamenii. Dacă cineva vine cu o teorie conspiraţionistă în legătură cu originea şi propagarea coronavirusului, cereţi acelei persoane să vă explice ce este un virus şi cum provoacă acesta boala. Dacă acea persoană habar nu are, adică nu dispune de cunoştinţe ştiinţifice de bază, atunci nu credeţi nimic din ce vă spune acea persoană despre epidemia de coronavirus. Nu e nevoie să fii biolog de meserie, dar e nevoie de cunoştinţe ştiinţifice de bază pentru a înţelege aceste lucruri. 
 
În ultimii ani am văzut tot felul de politicieni populişti atacând ştiinţa, afirmând că oamenii de ştiinţă sunt o elită îndepărtată, fără legături cu oamenii, afirmând de exemplu că schimbările climatice sunt doar o găselniţă căreia nu trebuie să i se dea crezare. Dar în acest moment al crizei vedem peste tot în lume că oamenii se încred în ştiinţă mai mult decât în orice altceva. 
 
Sper că ne vom aduce aminte de asta nu doar pe durata crizei prezente, ci şi după ce aceasta se va fi încheiat", a mai spus el.
 
Profesorul de origine israeliană spune că puterea trebuie distribuită şi nu concentrată. De asemenea, trebuie împiedicată folosirea scuzelor privind pandeia pentru instaurarea supraveghierii stricte.
 
"Poţi crea un sistem totalitar cum nu a mai existat vreodată. Dacă ştii ce citesc sau ce privesc la televizor, ai idee despre gusturile mele artistice, despre opiniile mele politice, despre personalitatea mea. Dar tot este limitat. Acum să ne gândim că ai posibilitatea să îmi monitorizezi temperatura corpului sau tensiunea arterială şi bătăile inimii în timp ce citesc un articol sau privesc programul online sau la televizor. Atunci poţi şti ce simt eu în fiecare moment. Aceasta ar putea duce cu uşurinţă la apariţia unor regimuri totalitare distopice.
 
Nu este inevitabil. Putem preîntâmpina asta. Dar pentru a împiedica apariţia unor astfel de regimuri trebuie în primul rând să realizăm primejdia şi, în al doilea rând, să fim atenţi cu ce permitem să se întâmple în această stare de urgenţă în care ne aflăm", a mai afirmat Harari pentru DW.
 
În final, Yuvan Noah Harari este de părere că "istoricii vor privi această perioadă ca pe un moment de cotitură al secolului al 21-lea". "Încotro se vor îndrepta lucrurile, asta depinde de deciziile noastre" - Yuval Noah Harari.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici