Zece turci au murit într-un accident de muncă pe un şantier de construcţii din Istanbul. Evenimentul, urmat de manifestaţii violente

Zece turci care lucrau pe un şantier de construcţii unde se ridică un bloc turn cu 42 de etaje, la Istanbul, au murit sâmbătă când ascensorul lor a căzut 32 de etaje, zdrobindu-se de pământ, a anunţat presa sâmbătă. Sute de persoane au protestat duminică la Istanbul, după moartea celor zece oameni, determinând poliţia să folosească gaze lacrimogene a dispersa mulţimea, furioasă din cauza lipsei unor măsuri de siguranţă pe şantiere.

184 afișări
Imaginea articolului Zece turci au murit într-un accident de muncă pe un şantier de construcţii din Istanbul. Evenimentul, urmat de manifestaţii violente

Zece turci au murit într-un accident de muncă pe un şantier de construcţii din Istanbul (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

"Acesta nu este un accident, nu este o fatalitate, este o crimă!", a strigat mulţimea furioasă la adresa condiţiilor de muncă deplorabile în ceea ce priveşte siguranţa, în Turcia.

Aceasta este prima confruntare dintre manifestanţi şi forţele de ordine după ce Recep Tayyip Erdogan a preluat funcţia de preşedinte, luna trecută.

Autorităţile au anunţat deschiderea unei anchete asupra acestui accident care s-a produs în centrul comercial Torunlar.

Cauza exactă a accidentului nu a fost stabilită încă. Unele persoane au avansat ipoteza că ascensorul s-a defectat cu 15 zile înainte şi că muncitorii aşteptau să primească fonduri pentru repararea lui.

Poliţia a eliberat duminică opt persoane reţinute sâmbătă, între care şeful serviciilor responsabile de siguranţa şantierului.

Accidentul a provocat o revoltă pe reţelele de socializare, iar opoziţia a cerut Guvernului să amelioreze condiţiile de muncă.

"Accidentele de muncă au devenit crime de muncă", a declarat Kemal Kilicdaroglu, şeful partidului republican al poporului.

Proprietarul imobilului Aziz Torun a negat orice responsabilitate, respingând posibilitatea unei probleme tehnice a ascensorului.

Acest accident pune din nou în evidenţă condiţiile precare de muncă şi securitate din Turcia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici