Zelenski acuză Rusia că se comportă ca naziştii în al doilea război mondial: Aproximativ 5.000 de copii au fost deportaţi în Rusia sau în teritoriile estice

  • Aproximativ 5.000 de copii au fost deportaţi în Rusia sau în teritoriile estice, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, preşedintele ucainean Volodimir Zelenski.
  • Preşedintele a anunţat că se va întâlni duminică la Kiev cu secretarul american al apărării, la Kiev.
830 afișări
Imaginea articolului Zelenski acuză Rusia că se comportă ca naziştii în al doilea război mondial: Aproximativ 5.000 de copii au fost deportaţi în Rusia sau în teritoriile estice

"Cifrele sunt tragice... ceea ce avem sunt cifre aproximative. Credem că o jumătate de milion de persoane au fost deportate din teritoriile ocupate în Rusia sau în teritoriile (controlate de Rusia) din est. În ceea ce priveşte copiii, nu avem un număr exact, îmi amintesc doar că este vorba de aproximativ 5.000”, a declarat Zelenski.

Zelenski a acuzat Rusia că s-a comportat ca naziştii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. "Ceea ce au făcut a fost nazism, au violat copii, toate aceste violuri, nu este doar o manifestare, este nazism".

El a apreciat că toţi cei care au emis "ordine ruşinoase" vor fi judecaţi de un tribunal. "Trebuie să mă întâlnesc cu preşedintele Federaţiei Ruse. Vreau ca el să fie judecat? Nu că aş vrea eu, dar toţi cei care au dat acele ordine ruşinoase, toţi vor fi judecaţi de un tribunal, sunt convins de acest lucru. Durează ani de zile, dar vom aştepta, dacă cineva ca mine nu trăieşte suficient de mult, copiii noştri vor trăi suficient de mult."

El a continuat: "Nu iau în considerare o posibilitate în care (SUA şi Marea Britanie) vor înceta să furnizeze arme. Nu avem altă opţiune decât să luptăm pentru pământul nostru şi să îl recuperăm. Nu iau în considerare o astfel de alternativă."

În altă ordine de idei, Zelenski spune că Ucraina va renunţa la discuţiile cu Moscova dacă Rusia va omorî oamenii din Mariupol şi va organiza "pseudo-referendumuri" pentru a crea "pseudo-republici" în zonele ocupate de Rusia.

Secretarul de stat american Antony Blinken şi secretarul apărării Lloyd Austin se vor deplasa mâine la Kiev şi vor purta discuţii cu Zelenski, a declarat preşedintele ucrainean.

Zelenski a mai spus că SUA trebuie să influenţeze alte ţări europene să furnizeze arme Ucrainei şi că ar dori ca acest lucru să se întâmple mai repede.

Domnul Zelenski a fost întrebat dacă poporul ucrainean este pregătit să trăiască ani de zile într-o stare de pregătire militară precum Israelul. Preşedintele ucrainean a răspuns: "Vom fi o astfel de ţară, am devenit deja o astfel de ţară, suntem deja o astfel de ţară, suntem o ţară care ştie că va trebui să ne apărăm ţara. Cred că odată ce vom câştiga vom avea cea mai puternică armată, iar în ceea ce priveşte garanţiile de securitate, vom fi una dintre cele mai puternice ţări din Europa".

Zelenski a ţinut conferinţa de presă dintr-o staţie de metrou şi la un moment dat a trebuit să se oprească pentru a permite trecerea unui tren.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici