Zvonuri privind moartea lui Hugo Chavez. Preşedintele Venezuelei a intervenit la televiziunea publică pentru a dezminţi informaţiile

Preşedintele venezuelan Hugo Chavez a intervenit la televiziunea publică pentru prima dată de la plecarea în Cuba pentru o nouă serie de tratamente împotriva cancerului, în urmă cu nouă zile, pentru a dezminţi zvonurile potrivit cărora ar fi murit în timpul radioterapiei.

442 afișări
Imaginea articolului Zvonuri privind moartea lui Hugo Chavez. Preşedintele Venezuelei a intervenit la televiziunea publică pentru a dezminţi informaţiile

Zvonuri privind moartea lui Hugo Chavez. Preşedintele Venezuelei a intervenit la televiziunea publică pentru a dezminţi informaţiile (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Vorbind la telefon din Havana, el a declarat că zvonurile privind moartea sa fac parte din războiul psihologic împotriva lui. "Se pare că trebuie să ne obişnuim să trăim cu aceste zvonuri, deoarece fac parte din laboratoarele războiului psihologic, ale războiului murdar", a declarat el, relatează BBC News Online.

Preşedintele venezuelan a declarat, în schimb, că tratamentul lui progresează, deşi este "greu şi trebuie să treci prin el cu multă voinţă şi hotărâre".

Chavez a declarat că are nevoie de multă odihnă, dar se simte obligat să îşi respecte datoriile în timpul tratamentului. El a afirmat că îl aşteaptă pe ministrul de Externe Nicolas Maduro la Havana pentru a discuta despre reforma legii muncii din Venezuela.

Preşedintele se va întoarce la Caracas la 26 aprilie pentru trei zile, după care va reveni în Cuba pentru o nouă serie de tratamente.

Neobişnuita tăcere a lui Chavez după ce a părăsit Venezuela la 14 aprilie a generat un val de mesaje pe reţelele de socializare care speculau asupra înrăutăţirii stării sale de sănătate, evocând chiar decesul acestuia.

Chavez, care se află la putere din 1999, a declarat că în pofida problemelor sale de sănătate este hotărât să câştige alegerile prezidenţiale din octombrie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici