Cultură-Media

TVR caută doi publicişti comentatori pentru ştiri externe şi pentru domeniul economic

TVR a scos la concurs două posturi de publicişti comentatori - unul pentru domeniul ştiri externe şi altul pentru domeniul economic, potrivit unor anunţuri postate pe site-ul instituţiei.

Record mondial pentru un tablou de Tiţian: 16,8 milioane de dolari

Un tablou de Tiţian a fost adjudecat, joi, la New York, pentru suma de 16,8 milioane de dolari, de un colecţionar european, stabilind astfel un nou record mondial pentru operele acestui pictor renascentist, au anunţat reprezentanţii casei Sotheby's.

AFP vrea să îşi extindă prezenţa pe internet

Agence France-Presse (AFP) consideră "legitim" planul său de a-şi extinde prezenţa pe internet, potrivit lui Emmanuel Hoog, preşedinte-director general al instituţiei, cel care a redefinit priorităţile companiei pentru următorul deceniu, informează agenţia.

Florin Piersic va primi prima stea pe Walk of Fame din Bucureşti

Florin Piersic va primi luni prima stea pe Walk of Fame, un spaţiu dedicat "valorilor artistice ale teatrului şi filmului românesc", care va fi inaugurat de Teatrul Metropolis în Piaţa Timpului, aflată în vecinătatea magazinului Cocor şi a centrului istoric al Capitalei.

Spectacolul de balet „La Belle” – duminică, de la ora 23.15, la TVR 1

Spectacolul "La Belle" al companiei de balet Les ballets de Monte Carlo va fi difuzat, duminică, de la ora 23.15, la TVR 1, informează Televiziunea Publică.

Cristian Răileanu este noul director general al postului de radio CityFM

Cristian Răileanu este noul director general al postului de radio CityFM, el înlocuindu-l la conducerea staţiei pe Gabriel Oprea, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii CityFM.

„Zilele filmului polonez”, de vineri până duminică, la Târgu Mureş

Cinci filme vor fi proiectate, de vineri până duminică, la Teatru 74 din Târgu Mureş, în cadrul evenimentului "Zilele filmului polonez", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Spectacolul de poezie şi muzică „Dans alb”, în memoria regizorului Cristian Munteanu-luni, la Odeon

Spectacolul de poezie şi muzică "Dans alb", organizat în memoria regizorului Cristian Munteanu, va fi pus în scenă luni, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Câteva mii de persoane au manifestat împotriva legii presei în Ungaria

Aproximativ 7.000 de manifestanţi au cerut, joi seara, la Budapesta, retragerea legii controversate a presei, pe care Guvernul conservator al lui Viktor Orban a promis să o modifice, după un val de critici internaţionale.

Cât mai durează până când vom folosi moneda Facebook

Facebook Inc. e decisă să facă bani. Plănuieşte noi surse de venituri, pe lângă cele clasice, obţinute din publicitate. Pentru început, scrie The Wall Street Journal, vrea să ceară tuturor dezvoltatorilor de jocuri prezenţi în reţeaua de socializare să foloseasca sistemul de plată al Creditelor.

Nefertiti nu se întoarce acasă. Germania refuză cererea Egiptului de retrocedare

Bernd Neumann, secretarul german de stat al Culturii, a respins cererea Egiptului de retrocedare a bustului reginei Nefertiti, expus la Berlin, potrivit unui comunicat publicat, joi, de Parlamentul german.

Sergiu Nicolaescu, despre Szoby Cseh: Mă surprinde, îmi pare rău de el

Regizorul Sergiu Nicolaescu a declarat pentru MEDIAFAX, privind verdictul CNSAS potrivit căruia Szoby Cseh a fost informator al Securităţii, că îl surprinde acest lucru şi îi pare rău de fostul său cascador.

2011 – Anul internaţional pentru reabilitarea imaginii chimiei în lume

Anul internaţional al chimiei a fost oficial inaugurat joi, de UNESCO, la Paris, cu scopul de a reabilita imaginea chimiei în lume, reamintind importanţa acestei discipline în viaţa de zi cu zi şi pentru dezvoltarea durabilă, informează AFP.

Valentin Teodosiu: Nu ştiam despre colaborarea lui Szoby Cseh, dar nu mă interesează, este viaţa lui

Actorul Valentin Teodosiu a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu ştia despre colaborarea lui Szoby Cseh cu Securitatea, precizând însă că este "viaţa lui".

Vladimir Găitan: Szoby Cseh este prietenul meu, nu pot decât să-l iubesc şi să-l respect

Actorul Vladimir Găitan a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu ştia despre colaborarea lui Szoby Cseh cu Securitatea, precizând însă că Szoby este prietenul lui, pe care îl iubeşte şi îl respectă.

Szoby Cseh: Nu Securitatea m-a racolat, eu m-am dus la ei, să facem ordine în studiouri

Cascadorul Szoby Cseh, care a primit verdict de colaborare cu Securitatea din partea CNSAS, a declarat pentru MEDIAFAX că, de fapt, nu a fost abordat de Securitate, ci s-a dus de bună voie la ofiţeri, pentru a "face ordine în studiouri" şi pentru a opri corupţia din cinematografie.

CNSAS a cerut CAB să constate că Szoby Cseh a colaborat cu Securitatea

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a cascadorului Szoby Cseh, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al CNSAS, Carmen Median.

CJ Bihor a decis reorganizarea Filarmonicii, a Teatrului de Stat şi a celui pentru copii din Oradea

CJ Bihor a decis reorganizarea a trei instituţii de cultură orădene - Filarmonica, Teatrul de Stat şi Teatrul pentru Copii şi Tineret "Arcadia", cele două teatre urmând să fie desfiinţate şi să se înfiinţeze Instituţia de Spectacole "Iosif Vulcan" şi Instituţia de Spectacole "Szigligeti Ede".

Film cu mărturii despre lagărele Auschwitz-Birkenau, prezentat la comemorarea Holocaustului la Sibiu

Aproximativ 25 de cetăţeni de etnie romă au participat, joi, la Sibiu, la comemorarea Holocaustului, iar Luminiţa Cioabă a prezentat filmul "Lacrimi Romanes", cu mărturii despre lagărele Auschwitz-Birkenau, în timp ce Florin Cioabă a cerut construirea unui monument al victimelor Holocaustului.

„Înspăimântătoarea viaţă personală a lui Maxwell Sim” de Jonathan Coe, disponibil în librării

Volumul "Înspăimântătoarea viaţă personală a lui Maxwell Sim" de Jonathan Coe este disponibil în librării, informează editura Polirom.

Balul Operei din Cluj-Napoca, pe 19 şi 20 februarie

Cea de-a XVI-a ediţie a Balului Operei din Cluj-Napoca, la care va cânta violonistul Alexandru Tomescu, pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, va avea loc pe 19 şi 20 februarie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CNA: Publicitatea virtuală- difuzată la TV doar la evenimentele sportive, culturale şi expoziţionale

Publicitatea virtuală poate fi difuzată pe posturile de televiziune numai în cadrul transmisiunii unor evenimente sportive, culturale sau expoziţionale, potrivit unei modificări a Codului audiovizualului, adoptată joi de membrii CNA.

Alexandru Arşinel: Senatorul Mircea Diaconu este compatibil cu funcţia de director de teatru

Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din Capitală, a declarat că funcţiile de director de teatru şi senator pe care le deţine Mircea Diaconu sunt compatibile, apreciind că nu este de acord cu constatarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

CNA: Publicitatea pe ecran partajat, interzisă în programele pentru minori, la ştiri şi dezbateri

Publicitatea pe ecran partajat este interzisă în programele destinate minorilor, în emisiunile de ştiri, dar şi în dezbaterile politice difuzate pe posturile de televiziune, potrivit unei modificări a Codului audiovizualului, adoptată joi de membrii CNA.

O biografie a lui J. D. Salinger, lansată la un an de la moartea scriitorului

O biografie a scriitorului american J. D. Salinger, autorul celebrului roman "De veghe în lanul de secară", a fost lansată, joi, în Statele Unite ale Americii, la exact un an de la moartea romancierului, informează contactmusic.com.

Mihai Mălaimare: ANI nu a analizat „în profunzime” situaţia lui Mircea Diaconu

Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca din Capitală, a declarat pentru MEDIAFAX că ANI nu a analizat "în profunzime" situaţia lui Mircea Diaconu, pentru că este exclus ca acesta să nu aibă aprobarea Comisiei Juridice a Senatului pentru a putea fi senator şi director de teatru în acelaşi timp.

Mircea Diaconu, despre decizia ANI: Înseamnă că activitatea mea artistică începe să conteze

Mircea Diaconu a declarat pentru MEDIAFAX că decizia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) potrivit căreia funcţia sa de director al Teatrului Nottara din Bucureşti este incompatibilă cu cea de senator ar putea înseamna că activitatea sa artistică începe să conteze.

Volumul „Reflecţii asupra unui secol XX uitat. Reevaluări” a apărut recent la Polirom

Tony Judt, autorul uneia dintre cele mai importante istorii a Europei postbelice, revine la Polirom cu volumul "Reflecţii asupra unui secol XX uitat. Reevaluări", informează editura.

ANI: Mircea Diaconu, în incompatibilitate întrucât e şi senator şi director la Teatrul „Nottara” – 2

ANI a constatat starea de incompatibilitate în care se află, din decembrie 2008, senatorul Mircea Diaconu, în condiţiile în care pe lângă calitatea de parlamentar acesta ocupă şi funcţia de director - manager al Teatrului "C.I. Nottara", a informat, joi, agenţia.

ANI: Mircea Diaconu, în incompatibilitate, întrucât este şi senator şi director la Teatrul „Nottara”

ANI a constatat starea de incompatibilitate în care se află, din decembrie 2008, senatorul Mircea Diaconu, în condiţiile în care pe lângă calitatea de parlamentar acesta ocupă şi funcţia de director - manager al Teatrului "C.I. Nottara", a informat, joi, agenţia.

Piersic a inaugurat călare pe cal şi costumat în Mărgelatu cinematograful care îi poartă numele – FOTO

Actorul Florin Piersic a inaugurat, miercuri seară, cinematograful din Cluj care îi poartă numele, ajungând la eveniment călare pe cal şi costumat în Mărgelatu, din seria de filme în care a deţinut rolul principal.

Kelemen Hunor anunţă modernizarea Sălii Palatului, Oprescu, inaugurarea unei noi arene

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a anunţat miercuri, la conferinţa de presă dedicată Festivalului "George Enescu" 2011, că Sala Palatului va fi modernizată în doi - trei ani, iar primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a spus că va inaugura o nouă arenă anul viitor.

Festivalul Flamenco Clasic şi Noile Genuri, între 4 februarie – 8 martie, la Bucureşti

Ediţia a doua a Festivalului Flamenco Clasic şi Noile Genuri - un eveniment dedicat tradiţiei şi actualităţii artei flamenco - va avea loc între 4 februarie şi 8 martie, în mai multe spaţii culturale ale Capitalei, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Înscrierile la Animation Worksheep, un workshop de film de animaţie unic în România, au început

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim'est (7 - 16 octombrie) include anul acesta workshop-ul Animation Worksheep, o premieră în peisajul educaţional românesc, informează organizatorii.

BBC World Service disponibilizează 650 de angajaţi şi închide mai multe servicii în limbi străine

BBC World Service, serviciul internaţional al BBC, radiodifuzorul public britanic, va disponibiliza 650 de angajaţi, adică mai mult de un sfert din totalul salariaţilor şi a închis cinci din cele 32 de servicii în limbi străine.

Eric Schmidt nu va părăsi Google atât timp cât lucrurile rămân interesante

Eric Schmidt, CEO al Google - care va fi înlocuit în luna aprilie de un alt cofondator al companiei, Larry Page - a declarat că nu intenţionează să părăsească grupul, dezminţind zvonurile potrivit cărora ar vrea să înceapă o carieră nouă în media sau politică, informează Bloomberg.

Elena Băsescu a recitat versuri de Alexei Mateevici în Parlamentul European

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a organizat în cadrul Parlamentului European de la Bruxelles o expoziţie dedicată poetului moldovean Alexei Mateevici, ocazie cu care ea a subliniat importanţa operei acestuia, recitând câteva versuri.

World Music şi o bienală de artă plastică, la Festivalul „George Enescu” 2011

Cea de-a 20-a ediţie a Festivalului Internaţional "George Enescu", care se va desfăşura în perioada 1 - 25 septembrie, aduce o serie de noutăţi, printre care secţiunea World Music şi o bienală de artă plastică, au anunţat miercuri organizatorii într-o conferinţă de presă.

„O zi fără ştiri despre Smolensk”, iniţiativă pe Facebook, susţinută de 100.000 de utilizatori

Aproximativ 100.000 de persoane şi-au exprimat susţinerea pe Facebook pentru iniţiativa "O zi fără ştiri despre accidentul de la Smolensk", dar iniţiatorul a retras brusc propunerea, informează site-ul postului Radio Polonia.

Mircea Dinescu, despre Groşan: Ştiam de doi ani; situaţia lui este „destul de dramatică”

Scriitorul Mircea Dinescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că ştia de doi ani despre colaborarea lui Ioan Groşan cu Securitatea, considerând că situaţia lui este una "destul de dramatică" şi că "e greu de judecat numai în alb şi negru" perioada respectivă.