Știri externe

Evacuări în masă în sudul Mexicului, grav afectat de inundaţii

Autorităţile mexicane au continuat vineri evacuarea în masă a populaţiei din sudul ţării, afectat de inundaţii fără precedent, în urma cărora mai mult de un milion de persoane au rămas fără locuinţe, iar guvernul mexican a recunoscut că este depăşit de situaţie, relatează AFP.

Turcia nu exclude opţiunea militară în privinţa PKK

Turcia nu a renunţat la opţiunea militară în privinţa separatiştilor kurzi din nordul Irakului, a declarat, sâmbătă, ministrul turc de Externe, Ali Babacan, după ce guvernul de la Bagdad a anunţat o serie de măsuri împotriva rebelilor, relatează AFP.

Prefecţii italieni semnează numeroase documente de repatriere pentru cetăţeni români

Prefecţii italieni au semnat sâmbătă mai multe proceduri de repatriere a unor români, în baza decretului adoptat de urgenţă miercuri de către Guvernul de la Roma, a anunţat agenţia ANSA, citată de AFP.

Mii de letoni demonstrează împotriva guvernului

Mii de persoane au manifestat, sâmbătă, împotriva guvernului de centru-dreapta leton, protestând faţă de demiterea directorului biroului de luptă anticorupţie, relatează Reuters.

Massimo D’Alema: Agresarea românilor la Roma, „nedemnă” de Italia

Ministrul italian de Externe, Massimo D'Alema a condamnat ferm agresiunea comisă la Roma asupra a trei cetăţeni români, apreciind că acest act este "nedemn" de Italia, a anunţat agenţia ANSA, citată de AFP.

Genova: Prefectul a semnat ordine de repatriere a 17 români

Prefectul de Genova, Giuseppe Romano, a semnat 17 ordine de expulzare de pe teritoriul naţional a tot atâtor români, "din motive de siguranţă publică", după intrarea în vigoare a decretului-lege al Guvernului italian de facilitare a repatrierii cetăţenilor UE, scrie La Repubblica în ediţia online.

Ceremonie scurtă şi sobră de înmormântare a Giovannei Reggiani

Funeraliile Giovannei Reggiani, italianca de 47 de ani decedată joi, după ce a fost agresată cu brutalitate de un român, la Roma, s-au desfăşurat sâmbătă, cu începere de la orele 11.00 (12.00 ora României), la basilica Cristo Re din capitala italiană, în prezenţa a sute de persoane şi a unor oficiali italieni, relatează La Repubblica în pagina electronică.

Irakul anunţă noi măsuri împotriva PKK

Irakul a început sâmbătă să aplice noi măsuri împotriva rebelilor separatişti kurzi adăpostiţi în nordul ţării, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Bagdad, Ali al-Dabbagh, citat de AFP.

Autopsia pe cadavrul Giovannei Reggiani nu a relevat nici o urmă externă de viol

Autopsia efectuată vineri pe cadavrul italiencei în vârstă de 47 de ani, agresată cu brutalitate de un român, în apropierea unei tabere de romi din Roma, nu a relevat nici o urmă externă de viol, dar legiştii aşteaptă rezultatele analizelor de laborator, relatează La Repubblica în pagina electronică.

Patru români, agresaţi în parcarea unui centru comercial din Roma

Patru români au fost atacaţi cu bâtele, vineri seară, în parcarea unui centru comercial din Roma, de circa zece persoane necunoscute, cu feţele acoperite, în primul incident xenofob înregistrat după publicarea decretului-lege referitor la expulzarea cetăţenilor UE, din motive de siguranţă publică.

Roma: sâmbătă, zi de doliu orăşenesc, în memoria Giovannei Reggiani

Consiliul municipal din Roma, convocat vineri în şedinţă extraordinară de primarul Walter Veltroni, a decis ca ziua de sâmbătă să fie decretată zi de doliu orăşenesc, concomitent cu desfăşurarea funeraliilor Giovannei Reggiani, italianca decedată după ce a fost agresată de un imigrant român.

Razii în taberele de romi, după intrarea în vigoare a decretului de repatriere

Forţele de ordine din Italia desfăşurau, vineri, razii în taberele instalate abuziv de romi de diferite naţionalităţi la periferia oraşelor sau chiar în centrul acestora, arestând zeci de persoane, după intrarea în vigoare a decretului-lege care facilitează repatrierea cetăţenilor din UE.

Furtuna Noel, încadrată în categoria uraganelor de gradul I

Furtuna tropicală Noel, soldată cu peste 100 de morţi în Haiti şi Republica Dominicană, a fost încadrată joi seară în categoria uraganelor de gradul întâi, nivelul minim de pe scara Saffir-Simpson care cuprinde cinci categorii, de către Centrul Naţional al Uraganelor (NHC), relatează AFP.

Familiile celor ucişi în atentatele de la Madrid vor primi câte 900.000 de euro

Familiile celor 191 de persoane ucise în atentatele de la 11 martie 2004, de la Madrid, vor primi fiecare o indemnizaţie de 900.000 de euro, a anunţat vineri Audienţa Naţională, tribunalul spaniol care se ocupă de cazuri de terorism, relatează AFP.

Madeleine a fost văzută în Maroc

O femeie a declarat că a văzut cum o fetiţă neajutorată, care semăna cu Madeleine McCann, a fost obligată de o femeie marocană să urce într-un taxi şi apoi au dispărut, transmite ediţia electronică a ziarului britanic The Daily Mirror.

Un seism de amploare ar provoca 42.000 de morţi în vestul Japoniei – raport

Aproximativ 42.000 de persoane ar putea fi ucise în eventualitatea producerii unui cutremur de amploare în oraşul Osaka şi în zone din vestul Japoniei, au declarat experţi guvernamentali citaţi de Reuters.

Guvernul militar din Myanmar ameninţă cu expulzarea ambasadorului ONU

Regimul militar din Myanmar face ultimele demersuri pentru expulzarea ambasadorului ONU în Myanmar, Charles Petrie, din cauza unei afirmaţii de luna trecută, referitoare la sărăcia accentuată din această ţară, a declarat un diplomat citat de Reuters.

Nouă dintre teroriştii de la Madrid au intrat în greva foamei

Nouă dintre cei 21 de condamnaţi pentru implicarea în atentatele comise la Madrid în 2004 au intrat în greva foamei, apreciind drept "incorect" verdictul pronunţat, relatează cotidianul El Pais, citat de AFP.

Italia ar putea expulza 5.000 de români acuzaţi de periclitarea siguranţei publice

Autorităţile din Roma, Milano, Napoli, Torino şi Florenţa au început să alcătuiască listele cu numele românilor care ar putea fi expulzaţi din motive de siguranţă publică, numărul persoanelor aflate în această situaţie ridicându-se la aproximativ 5.000, relatează La Repubblica, în ediţia online.

SUA ar fi putut evita atentatele din 11 septembrie dacă se consultau cu Arabia Saudită

Arabia Saudită ar fi putut ajuta Statele Unite să împiedice comiterea atentatelor de la 11 septembrie 2001 dacă oficialii americani ar fi considerat "credibile" avertismentele venite din partea Riyadului, afirmă Prinţul Bandar, fost ambasador la Washington, citat de CNN.

Romulus Mailat, ţinut la izolare în urma ameninţărilor altor deţinuţi

Românul Nicolae Romulus Mailat, acuzat de omor şi furt calificat după agresarea, marţi seară, a unei italience de 47 de ani, este ţinut la izolare în penitenciarul Regina Coeli, din Roma, de teama represaliilor altor deţinuţi, care l-au ameninţat.

Frattini: Italia să nu considere că toţi imigranţii români sunt infractori

Franco Frattini, comisarul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, avertizează Italia că nu poate considera toţi imigranţii români drept infractori, la fel cum nici statele membre UE nu pot fi acuzate că stimulează infracţionalitatea.

72 de ţări susţin un moratoriu la ONU împotriva pedepsei cu moartea

Mai mult de 70 de ţări au aderat la un proiect de rezoluţie în Adunarea Generală a ONU, cerând adoptarea unui moratoriu asupra execuţiilor capitale, în scopul abolirii depline a pedepsei cu moartea, a anunţat joi un diplomat citat de AFP.

Treizeci de senatori îi cer lui Bush să nu atace Iranul

Un număr de 30 de senatori americani i-au adresat, joi, o scrisoare deschisă preşedintelui George W. Bush, în care îi semnalează faptul că nu are autoritatea de a lansa o intervenţie militară în Iran şi îşi exprimă temerile cu privire la retorica "provocatoare" a administraţiei SUA, relatează AFP.

Identitatea autorului informaţiilor care au dus la atacarea Irakului, dezvăluită de CBS

Un disident irakian este autorul acuzaţiei că regimul Saddam Hussein deţinea arme biologice, motiv invocat de administraţia George W. Bush pentru invadarea Irakului în 2003, relatează postul de televiziune CBS, citat de Reuters.

Provincia Kosovo va fi independentă în „100 de zile”, susţine un negociator de la Priştina

Kosovo va fi independentă în "100 de zile", a afirmat joi, la Berlin, Veton Surroi, un reprezentant al delegaţiei de la Priştina la negocierile privind statutul provinciei sârbe, relatează AFP.

Italianca agresată de un român la Roma a murit

Giovanna Reggiani, italianca agresată de un cetăţean român la Roma, a murit.

Germania îşi deschide oficial piaţa muncii pentru inginerii est-europeni

Noile prevederi privind deschiderea pieţei muncii din Germania pentru anumite categorii de specialişti înalt calificaţi din noile state membre UE, între care şi România, au intrat în vigoare joi, relatează Deutsche Welle în pagina electronică.

Preşedintele Italiei a promulgat legea care permite expulzarea cetăţenilor comunitari

Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a promulgat, joi seara, decretul care permite expulzarea cetăţenilor comunitari dacă aceştia sunt consideraţi o ameninţare la adresa siguranţei publice, relatează AFP.

Pilotul care a lansat bomba atomică la Hiroshima a decedat

Paul Tibbets, americanul care a lansat bomba atomică la Hiroshima, a decedat joi, la domiciliul său din statul Ohio, a anunţat un purtător de cuvânt, citat de AFP.

Angela Merkel se opune interzicerii partidului neonazist NPD

Cancelarul german Angela Merkel a respins joi o propunere a social-democraţilor privind interzicerea partidului neonazist NPD, preferând lupta politică unei bătălii judiciare, relatează AFP.

O asociaţie italiană va organiza patrule de voluntari pe străzile Romei

Mişcarea italiană Circolo delle Liberta - Roma Liberale (Cercul Libertăţilor - Roma Liberală) va organiza, pe bază de voluntariat, patrule în zonele cu risc ridicat de infracţionalitate din Roma.

Românul arestat pentru agresarea unei italience, un recidivist plecat din ţară după graţiere

Românul acuzat de violarea şi agresarea, la Roma, a soţiei unui ofiţer din marina militară fusese internat într-o şcoală de muncă şi reeducare, pentru comiterea unei infracţiuni, apoi condamnat, în 2006, la trei ani de închisoare pentru furt calificat, însă pedeapsa a fost graţiată în acelaşi an.

Românii şi bulgarii au avut ghinionul să devină cetăţeni UE în urma polonezilor

Singura problemă cu românii şi bulgarii este că au avut ghinionul să adere la Uniunea Europeană după ce 500.000 de imigranţi polonezi au invadat deja spaţiul comunitar.

Soţul italiencei agresate de un român, la Roma, ar dori să-şi facă singur dreptate

Căpitanul de navă Giovanni Gumiero, soţul italiencei agresate marţi seară, la Roma, de un imigrant român, a declarat că dacă nu ar fi o persoană oficială, "şi-ar face dreptate cu propriile mâini", relatează cotidianul La Repubblica, în pagina electronică de joi.

Armata britanică a testat o tehnologie cu ajutorul căreia tancurile devin invizibile

Ministerul britanic al Apărării a prezentat o nouă tehnologie care poate face tancurile invizbile, relatează The Daily Mail, în ediţia electronică.

Informaţii contradictorii referitoare la starea italiencei agresate de un român, la Roma

Presa italiană furniza, joi dimineaţă, informaţii contradictorii cu privire la starea italiencei în vârstă de 47 de ani, care a fost agresată fizic şi sexual, marţi seară, la Roma, de către un rom român, diferitele surse nepunându-se de acord nici asupra locului unde a fost acostată victima.

Umarov adaugă SUA, Marea Britanie şi Israelul pe lista ţintelor jihadului

Liderul rebelilor musulmani din Cecenia, Doku Umarov, apreciază că Statele Unite, Marea Britanie şi Israelul ar trebui să figureze pe lista ţintelor legitime ale jihadului, alături de forţele de securitate ruseşti, relatează BBC România.

Akbar Hashemi Rafsanjani evocă o ameninţare americană „fără precedent”

Fostul preşedinte iranian Akbar Hashemi Rafsanjani a evocat joi o ameninţare americană "fără precedent" împotriva Iranului, într-un discurs susţinut în faţa oficialilor militari, a transmis agenţia IRNA, citată de AFP.

Rebelii kurzi cer autorităţilor să propună un „plan de pace”

Un reprezentant de rang înalt al rebelilor kurzi refugiaţi în nordul Irakului a cerut joi autorităţilor de la Ankara să propună un "plan de pace" pentru a pune capăt luptei lor împotriva statului central turc, relatează AFP.