Acuzații grave. O grefieră susține că a fost agresată de un judecător, la Tribunal au fost chemați polițiștii
Potrivit unui comunicat al sindicatului SNGJ Dicasterial, joi, „la sediul Tribunalul Vâlcea, din circumscripția Curtea de Apel Pitești, s-a produs un incident de o gravitate extremă, care vizează direct integritatea fizică și demnitatea profesională a unei grefiere”.
Sindicaliștii spun că femeia a fost chemată în birou de un judecător. În interior se aflau mai mulți judecători.
„Potrivit informațiilor confirmate de colegă, domnul judecător Bogdan Mateescu, fost președinte al Tribunalului Vâlcea și actual candidat pentru funcția de președinte al Curții de Apel Pitești, în prezent fără nicio funcție de conducere, a chemat-o pe colega noastră într-un birou, în prezența altor judecători. Discuția inițiată nu a avut nicio legătură cu activitatea profesională a grefierei, cu atribuțiile de serviciu sau cu conduita acesteia în cadrul instanței. Subiectul invocat a vizat o situație petrecută într-un restaurant din oraș, în afara programului de lucru, în timpul liber al colegei noastre”, scrie în comunicatul SNGJ Dicasterial.
Grefiera ar fi fost agresată fizic
Sindicaliștii susțin că grefiera a fost agresată fizic și verbal.
„În momentul în care colega noastră, cu calm și respect, a precizat că viața sa privată nu privește instanța și nu are legătură cu activitatea profesională, situația a degenerat. Din declarațiile acesteia rezultă că a fost agresată verbal, iar ulterior, în momentul în care a refuzat să accepte un astfel de tratament, a fost împinsă și scoasă forțat din încăpere, fiind bruscată și împinsă pe ușă”, mai scrie în comunicat.
Poliția a fost chemată la fața locului. Au fost luate declarații de la grefieră, de la judecătorul implicat și de la martori.
În urma celor întâmplate a fost formulată solicitare pentru emiterea unui ordin de protecție și a fost deschis un dosar la poliție, „urmând a fi analizate inclusiv eventuale fapte de natură penală”.
Sindicaliștii mai anunță că există înregistrări audio ale incidentului.
„Integritatea fizică a colegei noastre este în mod real pusă în discuție, iar ceea ce s-a întâmplat depășește orice limită admisibilă într-o instituție a statului de drept”, este concluzia SNGJ Dicasterial.