Contestaţia la sechestru în dosarul valizei cu bani de la Cluj, discutată în 15 iulie

Discuţiile privind contestaţia formulată de omul de afaceri Gigi Becali şi vicepreşedintele clubului Steaua, Teia Sponte, privind sechestrul instituit de procurorii DNA asupra sumei de 1,7 de milioane de euro în dosarul "valiza" de la Cluj vor fi reluate în 15 iulie, la Tribunalul Bucureşti.

19 afișări
Imaginea articolului Contestaţia la sechestru în dosarul valizei cu bani de la Cluj, discutată în 15 iulie

Contestaţia la sechestru în dosarul valizei cu bani de la Cluj, discutată în 15 iulie (Imagine: Mediafax Foto)

Completul de judecată de la Tribunalul Bucureşti, a constatat, marţi, că nu este competent să judece fapte de corupţie şi de aceea, în 15 iulie, alţi magistraţi vor lua în discuţie această contestaţie.

Avocatul lui Gigi Becali şi Teia Sponte a cerut instanţei anularea rezoluţiei procurorului şef de secţie a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) prin care a fost respinsă solicitarea ridicări sechestrului de pe suma de 1,7 milioane de euro, reţinută la Cluj.

În acţiunea înregistrată la instanţă, Teia Sponte arată că această sumă aparţinea lui Gigi Becali.

"Întrucât ulterior mi-a fost comunicat faptul că suma ar fi constituit «mita» pe care Becali George ar fi promis-o şi ar fi trasmis-o prin intemediul meu unor jucători ai Clubului de Fotbal Universitatea Cluj, am precizat anchetatorilor că nu aveam cunoştiinţă de vreo intenţie a numitului George Becali de a mitui pe cineva, iar banii găsiţi asupra mea erau destinaţi unei achiziţii imobiliare, respectiv terenuri în zona Clujului", se arată în plângerea depusă la Tribunalul Bucureşti.

Un alt motiv susţinut de avocatul lui Gigi Becali pentru care banii nu ar trebui să fie ţinuţi sub sechestru este acela că legea prevede, în opinia acestuia, confiscarea doar a sumelor cu titlu de mită oferite către funcţionari publici.

"Suma asupra căreia a fost instituit sechestru asigurator şi care ar fi constituit mita nu a trecut din posesia mituitorului în posesia vreunui funcţionar sau alt subiect al infracţiunii", apreciază avocatul în cerere.

În 7 mai, în ziua etapei a XXXIV-a, ultima a Ligii I, Direcţia Naţională Anticorupţie DNA a convocat pentru audieri, la Cluj-Napoca, cinci persoane care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro, bani proveniţi de la Gigi Becali, care se presupune că urmau să ajungă la jucătorii Universităţii Cluj, dacă aceştia ar fi obţinut cel puţin un scor egal în meciul cu echipa clujeană CFR, iar Steaua ar fi devenit astfel campioană.

Printre persoanele audiate la DNA Cluj s-au aflat jucătorul Gigel Coman (Universitatea Cluj) şi vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Teia Sponte, dar şi două gărzi de corp ale lui Gigi Becali.

DNA a anunţat că Gigi Becali, Teia Sponte, preşedintele Universităţii Cluj, Anton Doboş, şi o cunoştinţă a acestuia, Traian Bendorfean, sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie.

Becali este acuzat de două infracţiuni de dare de mită, una dintre ele referindu-se la meciul Rapid - Gloria, din 2006, când finanţatorul stelist ar fi urmărit cu maşina autocarul ardelenilor prin Bucureşti, în scopul de a le oferi bani jucătorilor bistriţeni pentru a-i încurca pe giuleşteni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici