DIICOT confirmă că fostul director Oil Terminal, Gabriel Daraban, și omul de afaceri Gheorghe Chealfă au fost reținuți inițial, apoi plasați sub control judiciar. Sechestru pe 111 imobile în dosarul fraudei cu motorină
UPDATE. DIICOT confirmă plasarea sub control judiciar a celor doi inculpați. Sechestru pe 111 imobile
DIICOT a confirmat vineri că cei doi inculpați reținuți inițial în dosarul fraudei cu motorină au fost plasați sub control judiciar. Procurorii au dispus aceeași măsură și față de alți 41 de inculpați. În total, 43 de persoane se află sub control judiciar.
Anchetatorii au instituit sechestru asigurător asupra a 111 imobile, construcții și terenuri, precum și asupra sumelor existente în conturile inculpaților, până la concurența sumei de 114,9 milioane de lei.
DIICOT a precizat că, în timpul perchezițiilor, anchetatorii au identificat și ridicat documente, dispozitive de stocare a datelor, sume de bani în lei și în diverse valute, precum și alte mijloace de probă.
Inculpații sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, obținere ilegală de fonduri, înșelăciune, deturnarea licitațiilor publice și abuz în serviciu, unele dintre infracțiuni fiind cercetate în formă continuată și cu consecințe deosebit de grave.
Știrea inițială
Procurorii DIICOT au decis plasarea sub control judiciar a celor doi, care sunt reaudiați în cadrul anchetei, potrivit informațiilor publicate de G4Media. Măsura a fost luată după ce, joi seară, anchetatorii dispuseseră reținerea lor, dar au revenit asupra deciziei.
Gabriel Daraban, fost director comercial al Oil Terminal și fratele lui Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, și omul de afaceri Gheorghe Chealfă sunt anchetați într-un dosar de fraudă cu produse petroliere, în care procurorii investighează mai multe mecanisme de evaziune fiscală și alte infracțiuni economice.
DIICOT, 46 de percheziții în dosarul fraudei cu motorină
Procurorii DIICOT au efectuat joi 46 de percheziții în București și în județele Constanța, Bacău, Prahova, Galați și Ilfov. Anchetatorii investighează o grupare implicată într-un mecanism de evaziune fiscală prin comercializarea motorinei.
Printre persoanele vizate se numără funcționari vamali din Constanța, reprezentanți ai Oil Terminal, angajați ai CEC Bank și un șef din cadrul administrației fiscale din Bacău.
Potrivit DIICOT, gruparea ar fi fost constituită în 2023 de patru persoane, cărora li s-au alăturat ulterior alți membri. Pentru evitarea plății obligațiilor fiscale, aceștia au folosit mai multe societăți comerciale.
Unul dintre mecanismele investigate presupunea introducerea unei firme aflate în insolvență între furnizorul de motorină și societatea care o comercializa. Între decembrie 2023 și august 2025, prin această firmă au fost emise peste 340 de facturi pentru operațiuni fictive, în valoare de peste 208 milioane de lei. Prejudiciul estimat din TVA este de aproximativ 33,3 milioane de lei.
Procurorii investighează și obținerea ilegală a unor credite de peste 41 de milioane de lei, prin programele IMM Invest și IMM Invest Plus, cu sprijinul unor angajați bancari.
Aproape 67.000 de tone de motorină, fără plata taxelor
Anchetatorii îl acuză pe Gabriel Daraban că a permis eliberarea din antrepozitul vamal a aproximativ 67.000 de tone de motorină, în valoare de 245 de milioane de lei, prin 138 de declarații vamale de import.
Potrivit informațiilor din anchetă, fostul director comercial cunoștea neconcordanțele dintre declarațiile vamale, facturile comerciale și evidențele Oil Terminal, dar nu a solicitat clarificarea acestora.
În dosar sunt investigate și operațiuni prin care plata accizelor și a TVA, în valoare totală de aproximativ 238,6 milioane de lei, a fost amânată nelegal. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul calculat din dobânzi și penalități depășește 25 de milioane de lei.
Gabriel Daraban este cercetat pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu obținerea unui folos necuvenit pentru altul și consecințe deosebit de grave. Acesta și-a încetat activitatea la Oil Terminal pe 12 noiembrie 2026, după aproximativ 14 ani în funcția de director comercial.