O judecătoare care a apărut în documentarul Recorder, „Justiție capturată”, și-a dat demisia de la UBB / „E timpul să introducem etica profesiilor juridice în curricula facultăților de Drept”
Andrea Chiș, fosta judecătoare și fost membru al CSM, a anunțat că va înceta colaborarea cu Universitatea Babeș-Bolyai, unde era profesor de științe juridice.
Andrea Chiș a apărut ca sursă în documentarul „Recorder – Justiție capturată” și unde și-a prezentat punctul de vedere asupra funcționării interne a CSM și asupra modului în care este distribuită puterea în justiție.
Ea a criticat modul în care unele poziții de conducere au fost ocupate în sistemul judiciar și lipsa dezbaterilor publice deschise în CSM.
„Valorile mi-au fost puse la grea încercare”
Andrea Chiș și-a anunțat încetarea colaborării cu UBB într-o postare pe contul său personal de socializare, unde a scris:
„Anul 2025 a fost un an lung și greu, un an în care valorile mi-au fost puse la grea încercare.
Dar anul 2025 a fost și anul în care valoarea mea de ADEVĂR a fost trăită la maxim. Am văzut adevărul și am arătat și altora adevărul la cote la care nici nu puteam visa.
În ceea ce privește adevărul meu, am văzut ceea ce știam demult, că, din nou, sunt într-un loc în care nu mai pot evolua și nu-mi mai pot manifesta valorile, nici pe cele profesionale, nici pe cele personale.
Acum aproape trei ani, am plecat din acest motiv din sistemul judiciar.
Azi, din același motiv, părăsesc Facultatea de Drept. Săptămâna aceasta mi-am depus demisia la resurse umane, urmând să încetez colaborarea cu facultatea începând din semestrul al doilea”.
„O motivare care spune multe unora și puține altora”
Andrea Chiș, care, după pensionare, a devenit lector universitar la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (unde a predat Drept Procesual Civil), a motivat că instituția menționată „nu mai oferă cadrul necesar evoluției sale profesionale”.
„Motivarea este exact aceasta: „faptul că Facultatea de Drept a UBB Cluj Napoca nu mai oferă cadrul necesar evoluției mele profesionale și manifestării valorilor mele profesionale și personale”.
O astfel de motivare poate spune multe unora și puține sau nimic altora, poate chiar celor cărora le este destinată.
Cred că cea mai bună înțelegere a unei astfel de plecări o poate oferi un dialog din cadrul unui proiect drag mie despre culturile organizaționale în care trăim, dialog pe care vă invit să-l urmăriți sau să-l revedeți (unii). (…) Scopul lui era și este să înțelegem dacă, din perspectivă profesională, suntem sau nu în locul potrivit pentru noi”.
„E timpul să începem să vorbim constant despre valori sănătoase”
„Aici doresc doar să mai spun că, în ceea ce privește starea actuală a sistemului judiciar, responsabilitatea provine și începe de la educația oferită de facultățile de drept (și continuată de institutele de formare și perfecționare ale diferitelor profesii juridice).
E timpul să ne punem întrebarea dacă, în prezent, cultivăm CURAJUL sau frica, LIBERTATEA sau conformismul, ADEVĂRUL sau minciuna.
E timpul să începem să vorbim constant despre valori sănătoase.
E timpul să introducem etica profesiilor juridice în curricula tuturor facultăților de drept. Vă las să verificați unde există și unde nu.
Pentru mine, anul 2025 a fost anul sfârșiturilor și, deopotrivă, al începuturilor. Sunt recunoscătoare pentru toate lecțiile, pentru tot ce mi-a adus și sunt recunoscătoare tuturor celor care au contribuit la asta (inclusiv prin acțiuni care mi-au produs mult disconfort).
Să avem un An Nou în care să ne putem manifesta valorile în cât mai multe contexte profesionale și personale deopotrivă!”, a scris aceasta.
Cariera juridică a Andreei Chiș
Andrea Chiș are o îndelungată carieră în sistemul judiciar românesc.
Ea a absolvit Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 1994 și a parcurs trepte succesive în magistratură: judecător stagiar la Judecătoria Cluj-Napoca, la Tribunalul Cluj și, din 2004, judecător la Curtea de Apel Cluj.
Andrea Chiș a fost aleasă de colegii săi membru în Consiliul Superior al Magistraturii, organul autonom care administrează carierele magistraților și asigură independența sistemului judiciar.
Andrea Chiș s-a pensionat în 2022, după o carieră de 27 de ani în magistratură.