Prima pagină » Justiţie » Peste 40 de persoane reținute în Londra pentru sprijinirea unei organizații pro-palestiniene interzise

Peste 40 de persoane reținute în Londra pentru sprijinirea unei organizații pro-palestiniene interzise

Poliția londoneză a arestat peste 40 de persoane care și-au exprimat sprijinul pentru gruparea pro-palestiniană interzisă Palestine Action, după ce guvernul britanic a desemnat-o organizație teroristă.
Peste 40 de persoane reținute în Londra pentru sprijinirea unei organizații pro-palestiniene interzise
Nițu Maria
12 iul. 2025, 19:34, Social

Poliția din Londra a anunțat că 41 de persoane au fost reținute sâmbătă în fața parlamentului britanic. Cei arestați susțineau public gruparea Palestine Action, recent declarată organizație teroristă, relatează agenția de presă Reuters.

Autoritățile britanice au interzis oficial această mișcare la începutul lunii, când au aplicat legislația antiterorism. Decizia a venit după un incident în care membri ai grupării au pătruns într-o bază a Royal Air Force și au provocat pagube avioanelor.

Acțiunea a fost justificată de către protestatari ca o reacție la sprijinul acordat de Marea Britanie statului Israel.

„Polițiștii au efectuat 41 de arestări pentru manifestarea sprijinului pentru o organizație interzisă. O persoană a fost arestată pentru agresiune comună”, a transmis Poliția Metropolitană din Londra pe rețelele sociale.

Săptămâna trecută, la un protest similar organizat tot în capitală, au fost reținute 29 de persoane. Poliția a intervenit și la o demonstrație organizată în Manchester, tot în sprijinul Palestine Action. Proteste au mai avut loc și în Cardiff, precum și în Irlanda de Nord.

Înainte ca polițiștii să intervină sâmbătă în Londra, aproape 50 de protestatari se strânseseră în apropierea statuii lui Nelson Mandela din fața parlamentului.

Aceștia afișau pancarte cu mesaje precum „Mă opun genocidului. I support Palestine Action”.

Etichetarea Palestine Action ca organizație teroristă încadrează grupul în aceeași categorie cu Hamas, al-Qaeda și ISIS. Legea prevede pedepse de până la 14 ani de închisoare pentru cei considerați membri.

Într-un proces pierdut intentat împotriva deciziei guvernamentale, un avocat al grupării a susținut că este pentru prima dată când autoritățile britanice interzic un grup pentru astfel de acțiuni directe.