Procurorii au deschis dosar penal în cazul morţii lui Petrică Mîţu Stoian: "S-a dispus efectuarea necropsiei"

Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa a anunţat luni deschiderea unui dosar penal care are ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă în cazul morţii interpretului de muzică populară Petrică Mîţu Stoian.

2744 afișări
Imaginea articolului Procurorii au deschis dosar penal în cazul morţii lui Petrică Mîţu Stoian: "S-a dispus efectuarea necropsiei"

Procurorii au deschis dosar penal în cazul morţii lui Petrică Mîţu Stoian: "S-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzelor decesului"

„Vă informăm că la data de 8.11.2021, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, a fost înregistrat dosarul cu nr. 2486/P/ 2021, având ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 C.p. În cauză se efectuează cercetări privind stabilirea împrejurărilor în care a decedat persoana vătămată Mîţu Petre, la data de 6.11.2021, în cadrul Secţiei de terapie intensivă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa”, au transmis luni procurorii.

Şi IPJ Caraş-Severin a anunţat că luni, în jurul orei 10.00, poliţişti au fost informaţi de către reprezentanţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa despre decesul unui bărbat de 61 de ani, internat la unitatea medicală.

Astfel, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi continuă cercetările sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa.

„În cauză, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzelor decesului”, a transmis IPJ Caraş-Severin.

Interpretul de muzică populară Petrică Mîţu Stoian a murit, sâmbătă, la Spitalul din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, unde fusese internat cu sechele post-COVID.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici