Radu Stroe, audiat la DNA în dosarul transferurilor de fotbalişti

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au audiat, miercuri, aproape o oră pe senatorul Radu Stroe, şeful comisiei parlamentare pentru controlul SRI, în dosarul privind transferurile de fotbalişti, acesta declarând că le-a comunicat că nu are nicio legătură cu acele transferuri.

16 afișări
Imaginea articolului Radu Stroe, audiat la DNA în dosarul transferurilor de fotbalişti

Radu Stroe, audiat la DNA în dosarul transferurilor de fotbalişti (Imagine: Mediafax Foto)

La ieşirea de la DNA, Stroe a spus că procurorii l-au întrebat despre transferul a doi jucători de la Dinamo, iar el le-a comunicat că, personal, nu a avut nicio legătură cu acele transferuri întrucât a făcut parte din Consiliul de Administraţie al clubului care nu se ocupă cu aşa ceva.

Radu Stroe a mai spus că nu crede că cei de la conducerea Clubului Dinamo ar fi făcut transferuri ilegale, pentru că şi controalele curente care se făceau la acest club erau mai rigoroase decât cele de la alte cluburi de fotbal, însă "nu ar băga mâna în foc" că nu au existat, totuşi, şi astfel de cazuri.

Stroe a fost citat de procurori pentru că, în perioada 1999 - 2003, a făcut parte din Consiliul de Administraţie al Clubului Dinamo.

Acelaşi lucru a spus şi fostul ministru al Turismului, Dan Matei Agathon, audiat, tot miercuri, de procurorii anticorupţie în dosarul transferurilor de fotbalişti.

Agathon a fost audiat în calitate de martor în dosarul transferurilor pentru că a fost membru în Consiliul de Administraţie al Clubului Dinamo. Acesta a declarat, la ieşirea de la DNA, că nu poate da foarte multe detalii despre întrebările procurorilor, deoarece ancheta este în curs, dar a precizat că a fost întrebat despre transferul a doi jucători de la Dinamo, dar nu a precizat cine sunt aceştia.

Fostul ministru al Turismului a fost membru al FC Dinamo până în 2002, când, la solicitarea premierului de atunci, a demisionat, iar în prezent este membru al FC Dinamo 1948.

Procurorii au chemat-o la audieri, miercuri, şi pe Simona Marinescu, fost membru al Consiliului de Administraţie (CA) de la Dinamo, a confirmat Agathon.

DNA a început urmărirea penală împotriva a zece oameni de fotbal în legătură cu transferurile unor fotbalişti în 10 ianuarie. Astfel, în acest dosar, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani împotriva lui Ioan Becali - fost impresar, Victor Becali - impresar, Gheorghe Copos - acţionar majoritar FC Rapid Bucureşti, Sică Puşcoci - avocat, Mihai Stoica - fost director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi, actual preşedinte la Unirea Urziceni, Cristian Borcea - preşedintele executiv al FC Dinamo, Jean Pădureanu - preşedinte al clubului de fotbal Gloria Bistriţa, Mircea Stoenescu - fost preşedinte la Dinamo, Gheorghe Popescu - fost impresar şi Gheorghe Neţoiu - fost acţionar la FC Dinamo.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici