Sentinţă irevocabilă în cazul Mihăileşti

Cei trei inculpaţi în dosarul privind tragedia din mai 2004, când 18 oameni au murit lângă localitatea buzoiană Mihăileşti, iar alte 13 persoane au fost rănite, au fost condamnaţi, luni, la câte patru ani de închisoare cu executare, Curtea de Apel Galaţi menţinând decizia Judecătoriei Focşani.

259 afișări
Imaginea articolului Sentinţă irevocabilă în cazul Mihăileşti

Sentinţă irevocabilă în cazul Mihăileşti

Curtea de Apel Galaţi a menţinut sentinţa Judecătoriei Focşani, care i-a condamnat pe Ionel Neagoe, Mihai Gună şi Ion Gherghe la câte patru ani de închisoare cu executare, pentru omor din culpă, şi plata unor despăgubiri.

Ion Gherghe, directorul Combinatului Chimic Doljchim, care a produs azotatul de amoniu, şi Mihai Gună şi Ionel Neagoe, administratorii celor două societăţi de transport implicate în incidentul de la Mihăileşti, trebuie să plătească despăgubiri totale de 3,246 de milioane de lei şi 430.000 de euro.

Decizia Curţii de Apel Galaţi este irevocabilă.

"S-a menţinut soluţia Judecătoriei Focşani, în sensul că inculpaţii au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare fiecare, cu privare de libertate şi au fost obligaţi la plata despăgubirilor civile către părţile constituite. Hotărârea este definitivă, pronunţată astăzi, 3 martie 2008", a anunţat, în şedinţa publică, preşedintele completului de judecată de la Curtea de Apel Galaţi.

Astfel, magistraţii au decis să caseze decizia Tribunalului Vrancea, prin care cei trei erau achitaţi.

La pronunţarea senţinţei în sala de judecată au fost prezenţi doar fratele şi mama Elenei Popescu, reporterul Antenei 1 care şi-a pierdut viaţa la Mihăileşti în timp ce se afla la faţa locului împreună cu cameramanul.

Mama tinerei a apreciat decizia Curţii de Apel Galaţi ca fiind "un act de justiţie".

"Decât să fie achitaţi, ne mulţumim şi cu atât. Cu toate că, eu ştiu, chiar dacă îi condamna la moarte golul lăsat în casa noastră după moartea Elenei nu se poate acoperi. Orice pedeapsă nu o mai aduce înapoi. Chiar dacă era o comdamnare mai mare, ei îşi ispăşesc pedeapsa şi vin acasă lângă copii şi lângă familie şi îşi continue viaţa. Iar noi? Nicio pedeapsă nu este prea mare pentru asemenea fapte", a declarat Elisabeta Popescu, mama Elenei Popescu, imediat după pronunţarea sentinţei.

În 24 mai 2004, un autotren care transporta 20 de tone de azotat de amoniu a explodat în apropierea localităţii buzoiene Mihăileşti. În urma deflagraţiei şi-au pierdut viaţa 18 persoane, iar alte 13 au fost rănite. Printre cei 18 morţi s-au numărat mai mulţi pompieri şi civili, dar şi Elena Popescu şi Ionuţ Barbu, jurnalişti la postul de televiziune Antena 1. Procurorii au stabilit că în urma exploziei au fost înregistrate distrugeri totalizând peste 2,6 miliarde lei vechi.

În decembrie 2006, Ionel Neagoe, Mihai Gună şi Ion Gherghe au fost condamnaţi de Judecătoria Focşani la patru ani de închisoare cu executare, fiecare, şi la plata unor despăgubiri.

Inculpaţii au făcut apel, iar în octombrie 2007 magistraţii Tribunalului Vrancea i-au achitat pe cei trei şi au respins ca nefondate toate cererile de despăgubiri formulate de părţile vătămate, ridicând sechestrele asiguratorii asupra bunurilor lor.

După ce Tribunalul Vrancea a stabilit că nimeni nu este vinovat pentru explozia de la Mihăileşti, atât procurorii, cât şi 37 de părţi civile implicate în dosar au făcut recurs, care s-a judecat la Curtea de Apel Galaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici