Bruce Springsteen, premiat la Festivalul Tribeca de la New York pentru activism social

Publicat: 14 06. 2026, 07:52
March 21, 2023, Washington, District of Columbia, USA: Vera Wang, left, Bruce Springsteen, center, and Joan Shigekawa, right, laugh while United States President Joe Biden offers remarks during a Arts and Humanities Awards ceremony in the East Room of the White House in Washington, DC on Tuesday, March 21, 2023. The National Medal of Arts is the highest award given to artists and arts patrons by the federal government. It is awarded by the president of the United States to individuals or groups who are deserving of special recognition by reason of their outstanding contributions to the excellence, growth, support, and availability of the arts in the United States (Credit Image: © Rod Lamkey/CNP via ZUMA Press Wire)

Bruce Springsteen a declarat că este „furios” din cauza situației politice din Statele Unite ale Americii, dar și-a exprimat încrederea că țara va depăși actuala perioadă de polarizare. Distincția i-a fost înmânată în prezența lui Bono, Patti Smith și a cofondatorilor festivalului, Robert De Niro și Jane Rosenthal.

Într-o discuție cu Bono, liderul trupei U2, artistul american a respins ideea unei eventuale candidaturi politice, după ce un spectator i-a sugerat că ar putea fi unul dintre liderii capabili să unească țara.

„Nu”, a răspuns Springsteen, zâmbind. „În cel mai bun caz, sunt un cetățean preocupat. Cânt cântecele mele și sper la ce este mai bun”, a adăugat el.

Întrebat dacă pozițiile sale politice i-au îndepărtat o parte dintre fani, muzicianul a spus că este important să îți susții convingerile.

„Trebuie să îți susții poziția și să îți urmezi convingerile. Trebuie să crezi că America este o dezbatere și că găsirea unui punct comun este posibilă”, a afirmat el.

Springsteen a criticat actuala administrație americană

„Sunt supărat și furios, dar în ultimii 50 de ani am construit o trupă făcută pentru vremuri grele ca acestea. Am creat o operă amplă care a fost construită pentru vremuri dificile și am cântat întotdeauna pentru momentul prezent”, a mai spus el.

Cântărețul, recompensat cu 20 de premii Grammy de-a lungul carierei, a spus că americanii trebuie să își recunoască umanitatea .

„Trebuie să recunoaștem umanitatea și demnitatea celuilalt. Din păcate, acestea lipsesc în mare măsură în prezent, evident, de la vârful administrației și până mai jos”, a afirmat el.

Springsteen a dedicat premiul primit protestatarilor din Minneapolis, Los Angeles și Portland, care s-au opus operațiunilor federale de imigrație, care au inspirat noul material al artistului.

„Vreau să accept acest premiu în numele tuturor cetățenilor din Minneapolis, Los Angeles și Portland, care s-au opus intervenției federale în orașele lor. Îl primesc și îl păstrez în numele lor”, a spus muzicianul.

Evenimentul s-a încheiat cu un moment muzical susținut de Patti Smith, acompaniată de Springsteen, Bono și Tony Shanahan. Ulterior, Springsteen a urcat singur pe scenă pentru o versiune acustică a cântecului „Land of Hope and Dreams”, pe care a dedicat-o soției sale, Patti Scialfa.

Actorul Robert De Niro, care l-a prezentat pe Springsteen la ceremonie, a avut la rândul său un discurs puternic critic la adresa președintelui Donald Trump, pe care l-a acuzat că pune în pericol instituțiile democratice americane.

„Nimeni nu îl insultă pe Trump mai bine decât Bob”, a glumit Springsteen, stârnind aplauze și râsete în sală.