Desireless critică parodia iraniană cu Trump după „Voyage Voyage”: Refuz folosirea piesei mele în scop politic

Publicat: 16 04. 2026, 12:40

În vârstă de 73 de ani, artista emblematică a anilor ’80 a declarat că melodia sa a fost folosită fără să fie consultată și că nu acceptă asocierea cu mesaje politice. „Refuz să fie folosită piesa mea fără acordul meu, cu atât mai puțin de către politicieni”, a spus ea, potrivit Le Figaro.

Videoclipul, realizat cu ajutorul inteligenței artificiale, a fost publicat ca reacție la decizia Washingtonului de a institui blocada navală împotriva Iranului în strâmtoarea Hormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul global de petrol.

„Blockade, blockade”, parodia piesei

În clip, versurile originale ale piesei au fost modificate, dar linia melodică a fost păstrată. Sub titlul „Blockade, blockade”, parodia ironizează politica americană și îl prezintă pe Trump într-o postură caricaturală, cântând despre blocajul naval și consecințele acestuia.

Textul include formule repetitive precum „Blockade, blockade” și introduce mesaje despre închiderea strâmtorii, schimburi de replici de tip „dacă mă blocați, vă blochez și eu”, dar și trimiteri la consecințele politice ale deciziei americane.

Imaginile îl arată pe Trump într-o versiune stilizată, inspirată din estetica disco, cântând la un sintetizator, într-un decor care amintește de videoclipurile anilor ’80.

Pe plan diplomatic, Iranul a contestat măsura la Națiunile Unite, calificând blocada drept „o încălcare gravă a suveranității sale”.

„Voyage Voyage”, folosită tot mai des de AI

Melodia „Voyage Voyage” a devenit un material frecvent folosit în astfel de videoclipuri generate cu inteligență artificială, în care figuri publice sunt recreate în ipostaze fictive sau ironice. În ultimele luni, clipuri de acest tip au circulat frecvent online, unele devenind virale.

Inclusiv Emmanuel Macron a apărut într-un videoclip similar, în care dansa pe aceeași melodie, imaginile fiind tratate cu umor de liderul francez, care a vorbit ulterior despre potențialul tehnologiei.

În cazul de față, însă, artista spune clar că nu își dorește ca muzica sa să fie folosită în astfel de contexte, mai ales atunci când este vorba despre mesaje politice sau propagandă.