Prima pagină » Life-Entertaiment » Militarii ucraineni nu vor mai avea voie să participe la jocuri de noroc. Cum va funcționa sistemul

Militarii ucraineni nu vor mai avea voie să participe la jocuri de noroc. Cum va funcționa sistemul

Militarii ucraineni nu vor mai avea voie să participe la jocuri de noroc în timpul în care se aplică legea marțială. Autoritățile ucrainene au pregătit un mecanism de restricționare a accesului militarilor la astfel de activități.
Militarii ucraineni nu vor mai avea voie să participe la jocuri de noroc. Cum va funcționa sistemul
sursa foto: pixabay

Autoritățile din Ucraina pregătesc un mecanism de restricționare a accesului personalului militar la jocurile de noroc în timpul legii marțiale, anunță The New Voice of Ukraine.

Potrivit Ministerului Transformării Digitale, sistemul va funcționa după o procedură bine stabilită. La conectarea la o platformă de jocuri de noroc, utilizatorii vor fi verificați în baza unui registru al persoanelor cărora li se interzice accesul la jocuri de noroc și al unui registru al personalului militar. Dacă o restricție este confirmată, accesul la platformă va fi blocat.

În același timp, operatorii de jocuri de noroc nu vor vedea dacă un utilizator este membru al armatei. Sistemul va transmite doar restricția fără a dezvălui date personale sau explicații.