REVIEW  Taximetrişti - Viaţa de noapte în Bucureştiul post-pandemic

"Taximetrişti" este un film românesc regizat de Bogdan Theodor Olteanu care va fi lansat pe 20 ianuarie 2023 în cinematografe şi care prezintă vieţile depravate a doi taximetrişti din Bucureşti.

3654 afișări
Imaginea articolului Taximetrişti - Viaţa de noapte în Bucureştiul post-pandemic

Sursa Foto: Taximetrişti.film

O noapte. Zeci de poveşti. Un singur oraş.

Filmul "Taximetrişti" este o combinaţie între comedia oferită de franciza franţuzească "Taxi" şi drama psihologică americănească de tip thriller, "Taxi Driver".  

Regizat de Bogdan Theodor Olteanu, filmul prezintă viaţa de noapte în Bucureştiul post-pandemic din perspectiva a doi taximetrişti de condiţie mediocră şi cu limbaj de birjari. 

În Bucureştiul aniilor 2020 încă rămas blocat în tranziţia de la comunism la democraţie, vizibil şi mai sărăcit, mai corupt şi mai degradant din cauza pandemiei, corupţiei şi crizei inflaţiei,  se întrezăreşte o lume nouă

Sunt milenialii şi zoomerii care doresc cu ardoare să trăiască, să iubească, să progreseze şi să se distreze ca în occident, fără să se lase înfrânţi de provocările unei jungle urbane în care pare să nu mai existe speranţa unui viitor prosper şi armonios. Ei încearcă să-şi clădească baloane roz de săpun în care să se simtă protejaţi de murdăria conservatoare a junglei urbane. 

Noua generaţie este într-o permanentă confruntare cu vechea generaţie, alcătuită conservatori posesivi care au copilărit în comunism şi cu greu s-au adaptat la democraţie şi capitalism  şi indivizi care consideră nesimţirea la rang de libertate de exprimare, cei care se cred că au reuşit să se adapteze la capitalismul românesc postdecembrist. Până când descoperă că s-au înşelat amarnic. 

Din vechea generaţie fac parte Lică - taximetristul „ştie-tot” şi Liviu - taximetristul „tace mult”. Cei doi sunt prieteni buni, dar complet diferiţi. Citând sinopsisul, da,  viziunile lor despre lume şi viaţă nu se prea întâlnesc decât la shaormerie cu cola la doză. 

Însă, amândoi împărtăşesc frustrarea de-a face o meserie care speră să le asigure un trai decent. Tot speră să facă economii până găsesc un job mai bun, poate la Uber.

Spectatorul va cunoaşte din start că pentru Lică contează banii şi sexul, iar pentru Liviu contează împlinirea sufletească de a avea o familie. Dar amândoi ştiu....sau mai degrabă ei cred....că banii sunt singurul mijloc pentru atingerea scopului de a avea o viaţă împlinită.

Sunt câteva poveşti scurte care derulează când cei doi taximetrişti preiau diferiţi pasageri. Şi pasagerii te pot uimi. Probabil că dacă întrebi un taximetrist din Bucureşti, îţi va relata tot felul de poveşti bizare ale junglei urbane. 

Vei întâlni în filmul ăsta oameni ce au probleme cu căsnicia şi care apelează la meditaţii, celebrităţi de la TV, interlopi, dame de companie, corporatişti sau petrecăreţi care transmit live pe social-media, poate chiar pasageri cu cerinţe bizare de tip "urmăreşte maşina aia în turcoaz". 

Important e să iasă banul pentru cei doi. Dacă iese şi cu bacşiş, cu atât mai bine. 

Să pornim la drum cu actorii Alexandru Ion, Rolando Matsangos, Monica Bîrlădeanu, Andi Vasluianu, Maria Popistaşu, Victoria Răileanu, Adrian Nicolae, Ana Maria Guran şi Cosmin Nedelcu alias Micutzu.

După cum relevă trailerul la filmul pe care l-am vizionat anticipat şi l-am recenzat, vei descoperi că nu există personaje bune sau rele. Filmul este gri în profunzimea sa, exact ca majoritatea clădirilor comuniste din capitală. 

Ştii însă că toate personajele au ceva în comun - speră la o viaţă mai bună. Vor să iasă în evidenţă într-un mediu dur.  Sau încearcă să-şi construiască propriul univers în această realitate cruntă, poate chiar ridicolă. 

"Tu eşti şmecher sau papagal?" 

Aşteptaţi-vă ca din primele minute ale filmului să fiţi bombardaţi cu înjurături şi obscenităţi. Până la urmă, filmul nu este recomandat minorilor sub 15 ani.  

Lică (interpretat de Alexandru Ion) este genul ală de personaj vulgar care înjură de organe, de mame, de morţi şi are comportament de smardoi, frezat cu gel, îmbrăcat în trening roşu şi ieftin, şmecher în aparenţă şi cu sabie la portbagaj. Este un "papagal" la fel de Giani de la Las Fierbinţi, dar mult mai vulgar fiindcă se exprimă liber. Foarte liber! 

Fiind homofob şi rasist, foloseşte deseori apelative precum "ţigan" şi "poponar". Îl poţi vedea cum îşi manifestă convingerile sale homofobe chiar de faţă cu clienţi de alte orientări sexuale. Îi face "proşti" pe clienţii  din generaţia Z (cei născuţi după anul 2000) pentru că au gusturi muzicale diferite.  

Nu dă doi bani pe respectul faţă de cei din jur, mai ales când transportă persoane LGBT cu taxiul.  

Lui Lică nu i se pare firească relaţia dintre doi indivizi de acelaşi sex, mai ales într-o ţară care nu sancţionează drastic gesturile şi comentariile ofensatoare aşa cum se procedează în occident. Este ironic că el, care se consideră tradiţionalist şi visează să-şi ducă mama bolnavă într-un pelerinaj la Vatican, frecventează prostituate după ce iubita l-a părăsit. 

Mai are şi o atitudine de hărţuitor sexual fiindcă se adresează femeilor cu apelativul "păpuşică", "fă" , "zreanţă" sau "curvă". 

Îi duce dorul iubitei sale care l-a părăsit şi îşi pierde cumpătul, manifestând câteodată regretele faţă de pasageri pentru că nu i-a acordat atenţia şi respectul cuvenit. 

Urăşte Uberul, fiind invidios pe veniturile mai mari ale altor şoferi. Se plânge că alte companii concurente oferă servicii şi condiţii bune la costuri mai mari, el însă nu are bunul simţ de a-şi respecta măcar clienţii, care până la urmă, ei îi asigură existenţa aia aşa mediocră cum este. Iar el, ca taximetrist ce are îndatorirea de a transporta pasagerii în siguranţă şi într-un climat politicos, începe să-i jignească. Pe banii lor, el îi înjură.  

Apoi, ce vedem în film este inspirat din realitate. Da, creşte tot mai mult numărul bucureştenilor care preferă să plătească mai mult la Bolt şi  Uber, numai ca să aibă condiţii mai confortabile, dar mai ales, respect din partea şoferului pe care îl plătesc.  

În final, filmul încearcă să facă puţină dreptate, iar Lică dă de bucluc din cauza comportamentului său toxic când îl enervează pe un interlop şi va afla pe parcursul acestui film ce înseamnă "a fi şmecher sau papagal", plus că va învăţa o lecţie importantă privind capitalismul românesc postdecembrist. 

 

Căsnicia unui taximetrist 

Pe Liviu - taximetristul „tace mult” (interpretat de Rolando Matsangos)  ce încearcă să fie mai conştiincios în comparaţie cu Lică,  numai cum îl vezi, realizezi că e deprimat, extenuat după o viaţă ratată profesional,  un şofer nocturn care bagă în el mulţi cartofi prăjiţi şi cafea ce munceşte într-un oraş degradant. Observi însă că este în pragul disperării din cauza vârstei mijlocii. 

Soţia lui are o mamă bolnavă la pat, nu are copil, nu este împlinită, o vezi cu sacoşele pline de alimente aşteptându-şi soţul să o ia seară de seară, duce un trai jalnic şi simte nevoia de mai multă afecţiune. Bărbatul însă este aproape total absent din viaţa amoroasă. Asta pentru că imediat cum calcă pragul uşii, adoarme după o noapte de muncă.

Din cauza conjuncturii, ea cu greu realizează că soţul ei munceşte din greu şi că el face orice ca ea să aibă ce îşi doreşte la condiţia pe care o are. Dar ea vrea mai mult - o viaţă fără griji. Vrea ca bărbatul ei să fie mai mult decât un taximetrist.

Liviu este însă realist. Ştie că nu poate să-şi depăşească condiţia din cauza vârstei. Nu-şi doreşte să iasă din zona de confort, tot repetând "nu mai vreau să pierd timpul cu alte interviuri".

El chiar refuză compania damelor de companie, încercând să fie unul dintre ulimii bărbaţi tradiţionalişti, specific unor vremuri demult apuse, numai pentru a arăta cât de fidel îi este soţiei sale. 

La un moment dat, soţia sa  îi propune divorţul. Dar el, un posesiv care vede nevasta ca pe un bun al bărbatului, încearcă să o ţină într-o relaţie forţată, ba oferindu-se să-i plătească o excursie, ba ajunge chiar în pragul de a o agresa fizic din gelozie. 

E dispus să recurgă la orice, numai să o păstreze pentru el, chiar dacă nu-i mai poate oferi afecţiune şi o căsnicie fericită ca înainte. 

Concluzie - Filmul este bun, dar merita să fie mai lung 

Merită vizionat la cinema, dar şi la TV. Nu necesită ochelari 3D, dar este destul de imersiv pentru un bucureştean care a trăit într-un cartier rău famat. 

Dialogurile din taxi şi montajul pe timp de noapte sunt excelent realizate, ce-i conferă filmului un grad crescut de realism.  

Filmul are o poveste captivantă şi personaje care îţi stârnesc interesul mulţumită actorilor care îşi joacă natural rolurile. Nu exagerează cu drama, nici cu comedia. Încearcă să păstreze un echilibru. 

Mi-ar fi plăcut totuşi să aibă o durată mai lungă, să se fi axat şi mai mult pe dezvoltarea personajelor, inclusiv a celor secundare care au apariţii prea scurte. Nu-mi plac stereotipurile, dar voiam mai mult din "şmecher şi papagal".

Fără a da spoiler, numai din trailer şi sinopsis, aflaţi că niciunul dintre protagonişti nu se încadrează la categoria "şmecher" şi e clar care dintre cei doi se încadrează la categoria "papagal". 

Te aşteptai să vezi taximetristul şmecher şi taximetristul papagal aflaţi într-o cursă nebună după bani, iar la final, filmul să ne vireze un final perfect şi o lecţie de viaţă. 

Nu este timpul pierdut şi poate că filmul acesta ar putea servi ca o parte introductivă pentru o potenţială franciză românească, un fel de Păcală şi Tândală de anii 2020. Personajele chiar au potenţial şi chiar îmi doresc să ştiu cum ar putea evolua poveştile lor în continuare.

Sunt multe de explorat şi poate că în format de serial sau într-un nou film, Lică şi cu Liviu ne-ar putea dezvălui şi mai mult din viaţa de noapte a Bucureştiului.  

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici