Vești proaste. Se scumpesc vacanțele în una dintre cele mai populare zone turistice din Europa
Turiștii care fac planuri pentru o vacanță în cea mai mare insulă a Spaniei sunt avertizați să se aștepte la creșteri de prețuri în 2026, potrivit Express. Reprezentanții industriei susțin că prețurile la cazare vor crește anul acesta ca urmare a atingerii capacității maxime. Altfel spus, cele mai multe locuri de cazare au fost deja rezervate, iar cele rămase vor fi la mare căutare.
Anul trecut, Mallorca a primit peste 19 milioane de vizitatori, care au venit pe insulă pentru atmosfera vibrantă și plajele uimitoare. Noile reglementări împotriva turismului excesiv au afectat închirierile ilegale pe termen scurt, ceea ce a dus la o creștere a interesului pentru hoteluri.
„Suntem la capacitate maximă și singurul lucru pe care îl putem face este să creștem prețurile. Repet, acest lucru variază de la o regiune la alta, dar, în general, suntem într-o poziție privilegiată”, a declarat Joan Trian Riu, directorul general al Rui Hotels and Resorts.
Vacanțe de vară
Sezonul de vârf din Mallorca este de obicei în iulie și august. Începutul sezonului atrage în principal turiști tineri, deoarece prețurile sunt mai mici. Cu toate acestea, în ultima perioadă se observă a înmulțire a familiilor cu copii.
În prima parte a sezonului, insula primește o varietate mai mare de vizitatori, inclusiv călători din Marea Britanie, Franța, Polonia și din întreaga Europa de Est și Asia. Germania rămâne cea mai mare piață turistică a insulei, în ciuda scăderii numărului de turiști germani anul trecut.
Populara insulă se pregătește pentru ceea ce ar putea fi un sezon estival mult mai aglomerat decât în mod normal. Asta deoarece în august va fi un eveniment special. Mallorca urmează să fie invadată de nave de croazieră și de turiști în preajma eclipsei totale de soare. Evenimentul va avea loc pe 12 august, iar Mallorca este unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru cei care vor să vadă eclipsa.