(VIDEO) Criza energetică în Irlanda. Au apărut primele parodii pe YouTube despre raţionalizarea energiei

  • Canalul irlandez "Foil Arms and Hog" de pe YouTube a difuzat prima parodie pe tema raţionalizării energiei din Occident.
  • Protagonistul este un elev irlandez care cântă la pianul electric şi locuieşte cu părinţii.
  • Mama protagonistului, isterizată de ultima factură la energie, îl obligă să renunţe la cântat. Ea renunţă la frigider, maşina de spălat haine, congelator, dă stingerea la apusul Soarelui, se apucă de afumat şunca şi îl roagă pe soţ să renunţe la maşină.
  • Tatăl protagonistului ia toate bateriile şi încărcătoarele de la telefoanele mobile şi electrocasnicele din casă pentru a le alimenta la o sală de lectură. El îl roagă pe fiul său să ducă rufele spălate la şcoală pentru a le usca.
  • Protagonistul este obligat să facă duş cu fraţii şi cu bunica sa pentru a economisi apa.
  • Conform publicaţiei INDEPENDENT, facturile lunare la energie electrică şi gaze urmează să ajungă la 1.200 de euro pe durata iernii în Irlanda.
4687 afișări
Imaginea articolului (VIDEO) Criza energetică în Irlanda. Au apărut primele parodii pe YouTube despre raţionalizarea energiei

Captură YouTube - Foil Arms and Hog

Irlandezii de rănd vor ajunge să plătească 1.200 euro la energie electrică şi gaze pe durata iernii, scrie INDEPENDENT (Irlanda). 

Familiile irlandeze sunt pregătite pentru facturi uriaşe pe măsură ce criza energetică se extinde. Peste două milioane de irlandezi se vor confrunta cu costuri crescute la căldură, gaz şi energie, mai scrie publicaţia irlandeză.

Anunţul vine după ce Bord Gáis Energy a devenit al cincilea furnizor care şi-a majorat preţurile în ultimul val de creşteri ale costurilor la energie.

Bord Gáis Energy creşte preţul la electricitate cu 34% începând de la 2 octombrie. Acest lucru va adăuga 579 EURO pe an la factura medie anuală de energie electrică.

Preţul la gaz creşte cu 39%, adăugând 525 de euro pe an pentru gospodării.

Au crescut preţurile la electricitate de trei ori faţă de anul trecut şi la gaz de două ori. Profiturile lui Bord Gáis au crescut cu 74% în comparaţie cu anul trecut.

Facturile de la Electric Ireland, un alt furnizor electric, cresc cu peste 1.100 de euro pe an în aceeaşi perioadă. Aceasta este o dublare a facturilor medii anuale la 2.177 de euro, conform calculelor Bonkers.ie.

Filiala ESB şi-a majorat preţurile la energie electrică şi gaze de cinci ori de la începutul anului 2021, cea mai recentă creştere abia luna trecută.

Acum se estimează că 43% din gospodării ar putea fi acum în sărăcie energetică. Această cifră echivalează cu puţin peste 800.000 de gospodării şi înseamnă că aproximativ 2,25 milioane de oameni se vor confrunta cu sărăcia energetică în această iarnă.

Sărăcia energetică este definită prin faptul că gospodăriile trebuie să cheltuiască mai mult de 10% din venitul net pe energie. Aceasta exclude costul combustibilului pentru motor.

Câştigul mediu anual pentru fiecare gospodărie irlandeză este de 45.324 de euro pe an potrivit Oficiului Central de Statistică.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici