„Vocea ta va locui în capul copilului tău toată viața”. Teodora Mețiu, despre cuvintele care rănesc pentru totdeauna
This browser does not support the video element.
Există cuvinte care par nevinovate. Le spunem fără să gândim, în grabă, în oboseală, în furie. Teodora Mețiu, expert în comunicare, vine și spune un adevăr care doare: aceste cuvinte lasă răni pe care nici cel care le rostește, nici cel care le primește nu le vede imediat. Dar ele rămân acolo, ani întregi, uneori o viață.
„Niciodată”, „nimic”, „imposibil”- sentințele care ucid iubirea
Mețiu numește aceste cuvinte „sentințe”. „Tu niciodată nu ești lângă mine când am nevoie.” „Nimic din ce faci nu e bun.” „Ești imposibil.”
Problema nu este că sunt dure. Problema este că cel care le aude nu înțelege că a greșit – înțelege că el, ca om, este greșit. „Una e să înțeleg că am greșit și alta e să înțeleg că eu ca persoană sunt greșit”, explică expertul.
Iar când aceste cuvinte cad asupra unui copil zi de zi, efectul este devastator. „Copilașul ăsta înțelege cât de greșit este el ca om. Și când o crești de mare, crezi că o să se vadă altfel decât greșit?”
Vocea ta locuiește în copilul tău toată viața
Mețiu spune un lucru care ar trebui să oprească orice părinte în loc: „Copilul va pleca în drumul lui. Dar el va locui toată viața cu vocea ta în cap. Poate să-și schimbe zece locuințe. Vocea ta, a mamei, a tatălui, va locui la el în cap o viață.”
Și atunci întrebarea devine dureroasă: ce aude copilul tău în capul lui din vocea ta?
„Nu acum” – cel mai crud mod de a spune „nu exiști pentru mine”
Un alt cuvânt pe care Mețiu îl consideră extrem de periculos este „nu acum”. Aparent inofensiv, el transmite un mesaj devastator: nu ești important. Nu acum, mami. Nu acum, tati.
„Nu acum este cea mai gravă formă de a-ți spune pleacă”, spune Mețiu. „E un fel de dispari.”
Soluția nu este să lași totul baltă imediat. Este să dai un timp concret: „Peste 5 minute, tati vine”. Fără „nu acum”. Niciodată „nu acum”.
„OK” – minciuna pe care o spunem de zeci de ori pe zi
Și mai subtil și la fel de distrugător este „OK”. „Cum ți-a fost la muncă?” „OK.” „Ești bine?” „Sunt OK.”
„OK nu e OK niciodată”, spune Mețiu. Sub acel OK se ascunde ceva nespus, ceva care se acumulează în tăcere, până când explodează într-un mod pe care nimeni nu îl mai înțelege.
Cuvintele magice care vindecă
La capătul celălalt al acestui inventar dureros există două cuvinte pe care Mețiu le numește magice: „Iartă-mă” și „ai dreptate”. Nu rostite mincinos, ci căutând cu adevărat momentul în care celălalt chiar are dreptate – și există întotdeauna un astfel de moment.
„Nu există om pe lumea asta care să n-aibă dreptate, măcar într-un punct.”
Iar cel mai frumos gest pe care îl poate face cineva pentru cel de lângă el nu costă nimic: să-l vadă cu adevărat. Nu un „bravo” rostit în treacăt. Ci să-ți dai șorțul jos, să mergi și să te uiți la fiecare mugurel pe care l-a tăiat. Pentru că omul din fața ta nu vrea să fie admirat. Vrea să fie văzut.