Actorul american Wayne Rogers, cunoscut pentru rolul în serialul "M.A.S.H.", a decedat, la 82 de ani

Actorul american de film şi televiziune Wayne Rogers, cunoscut pe plan internaţional mai ales după interpretarea rolului unui chirurg militar în serialul tv "M.A.S.H.", a decedat joi seară, la vârsta de 82 de ani, informează NBC News.

1128 afișări
Imaginea articolului Actorul american Wayne Rogers, cunoscut pentru rolul în serialul "M.A.S.H.", a decedat, la 82 de ani

Actorul american Wayne Rogers, cunoscut pentru rolul în serialul "M.A.S.H.", a decedat, la 82 de ani

Wayne Rogers, care a interpretat rolul chirurgului militar din Războiul Coreean "John McIntyre" în serialul de comedie "MASH", a decedat în oraşul american Los Angeles din cauza unor complicaţii asociate pneumoniei, a declarat purtătorul de cuvânt al actorului, Rona Menashe.

Născut în statul Alabama, Wayne Rogers a absolvit Universitatea Princeton, după care a avut o carieră în film şi televiziune de peste 40 de ani. Rogers a debutat în 1959, în "Search for Tomorrow", continuând cu roluri în seriale clasice precum "Alfred Hitchcock Presents", "Cannon", "Barnaby Jones" şi "The Big Valley".

Din anul 1972, Wayne Rogers a devenit personajul "John McIntyre" într-o adaptare pentru televiziune a seriei "M.A.S.H.".

În ultimii ani, Wayne Rogers prezenta emisiunea "Cashin' In", la postul tv Fox News.

Wayne Rogers era căsătorit, avea doi copii şi patru nepoţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici