Administraţia chineză a decis să scoată de pe internet jocurile "violente şi antisociale"

Administraţia chineză a decis să scoată de pe internet jocurile pe care le consideră foarte violente, antisociale şi care promovează crima organizată, potrivit unor reprezentanţi ai partidului comunist.

28 afișări
Imaginea articolului Administraţia chineză a decis să scoată de pe internet jocurile "violente şi antisociale"

Administraţia chineză a decis să scoată de pe internet jocurile "violente şi antisociale" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Acest tip de jocuri pune accentul pe o atitudine de gangster antisocial care loveşte, omoară, violeză, înşeală şi provoacă masacre", se artă într-un comunicat al ministerului chinez al Culturii.

Reprezentanţii ministerului consideră că aceste jocuri trebuie să fie interzise de pe internet deoarece "ameninţă şi deformează grav eforturile societăţii de a construi un stat de drept şi coduri morale şi pot face rău tinerilor", determinându-i să ia decizii greşite.

Operatorii de servicii de internet trebuie astfel să blocheze accesul internauţilor la astfel de jocuri, au mai specificat reprezentanţii ministerului, care ameninţă cu sancţiuni grave împotriva celor care nu vor lua în seamă aceste dispoziţii.

Reprezentanţii Oak Pacific Interactive, companie care deţine două site-uri cu diverse tipuri de jocuri online foarte populare în China, au declarat că au scos deja de pe internet unele jocuri foarte violente.

Potrivit datelor China Internet Network Information Center (CNNIC), numărul utilizatorilor de internet din China a depăşit populaţia Statelor Unite, tot mai mulţi internauţi chinezi utilizând comerţul electronic şi accesând internetul prin intermediul telefoanelor mobile. China este lider la nivel global ca populaţie de internauţi, cu 338 de milioane de utilizatori de internet înregistraţi la sfârşitul lunii trecute.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici