Anthony Bourdain, vedetă TV şi celebru bucătar, s-a SINUCIS. Trupul său, descoperit de un prieten în camera de hotel

Realizatorul de televiziune american Anthony Bourdain a murit vineri, la vârsta de 61 de ani, iar postul de televiziune CNN informează că este vorba de o sinucidere.

18291 afişări
Imaginea articolului Anthony Bourdain, vedetă TV şi celebru bucătar, s-a SINUCIS. Trupul său, descoperit de un prieten în camera de hotel

Vedeta TV Anthony Bourdain s-a sinucis

"Cu extraordinară tristeţe confirmăm decesul prietenului şi colegului Anthony Bourdain", a transmis CNN într-un comunicat, vineri dimineaţă.

"Dragostea lui pentru aventură, noi prieteni, mâncare şi băutură bune şi poveştile remarcabile despre lume au făcut din el un povestitor unic. Talentele sale nu au încetat să ne uimească şi îi vom simţi lipsa foarte mult. Suntem alături de fiica şi familia lui în aceste extrem de dificile momente", se arată în acelaşi comunicat.

Bourdain se afla în Franţa, la Strasbourg, pentru a realiza un nou episod din seria difuzată de CNN "Parts Unknown". Prietenul său apropiat maestrul bucătar Eric Ripert a descoperit trupul neînsufleţit al lui Bourdain vineri dimineaţă, în camera sa de hotel.

Bourdain era un maestru, atât în bucătărie, cât şi în media. Prin emisiunile sale TV şi cărţi, a explorat condiţia umană şi a contribuit la schimbarea concepţiilor despre mâncare, călătorii şi înşişi oamenii. A pledat pentru cauza populaţiilor marginalizate şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în restaurante.

De-a lungul carierei, a primit aproape toate premiile oferite în industria de televiziune, printre care trofeul Peabody, în 2013, oferit vedetei şi seriei sale "Parts Unknown", pentru "lărgirea vălului palatin şi a orizonturilor în egală măsură".

În discursul de acceptare a acestui premiu, Bourdain a descris modul în care lucrează.

"Punem întrebări simple: Ce te face fericit? Ce mănânci? Ce îţi place să găteşti? Şi oriunde în lume mergem, punem aceste simple întrebări", a spus acesta. "Primim răspunsuri cu adevărat uimitoare", a completat el.

The Smithsonian Institute l-a numit "starul rock original" al lumii gastronomice.

Bourdain a absolvit, în 1978, Culinary Institute of America şi a lucrat în multe restaurante celebre.

În 1999, a scris un articol în The New Yorker, "Don't Eat Before Reading This", care a stat apoi la baza unui volum bestseller, lansat în 2000, "Kitchen Confidential: Adventures in the Culinary Underbelly". Cartea i-a adus celebritatea la nivel mondial.

Iniţial a fost gazda emisiunii "A Cook's Tour" pe Food Network, apoi a realizat programul "Anthony Bourdain: No Reservations" pe Travel Channel. "No Reservations" a fost un hit şi i-a adus două premii Emmy şi alte nominalizări.

În 2013, Bourdain s-a mutat la CNN, unde a devenit rapid una dintre vedete.

Sezonul al 11-lea al emisiunii "Parts Unknown" a avut premiera pe CNN luna trecută.

Deşi este celebru pentru cărţile sale de gastronomie şi călătorii, Bourdain a scris şi mai multe volume de ficţiune şi istorice.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici