Atac cibernetic la Apple comis de un adolescent din Australia. Compania susţine că datele clienţilor „nu au fost compromise”

Un adolescent de 16 ani din Australia a pledat vinovat de hacking în reţeaua Apple şi de descărcarea unor fişiere interne, potrivit rapoartelor. Compania spune că niciun client nu a fost afectat, însă rapoartele arată că au fost accesante conturi ale clienţilor, relatează BBC.

899 afișări
Imaginea articolului Atac cibernetic la Apple comis de un adolescent din Australia. Compania susţine că datele clienţilor „nu au fost compromise”

Un adolescent din Australia a atacat cibernetic reţeaua Apple şi a descărcat fişiere interne

Tânărul 16 ani a accesat fişiere de 90 de gigabytes (GB) şi a intrat în sistem de mai multe ori pe parcursul unui an din casa lui aflată în suburbiile din Melbourne, scrie ziarul The Age, preluat de BBC.

Potrivit rapoartelor, băiatul a stocat documentele într-un dosar numit „hacky hack hack”.

Apple insistă asupra faptului că securitatea niciunui client nu a fost compromisă, însă rapoartele Age arată că băiatul ar fi accesat conturile clienţilor.

Într-o declaraţie adresată BBC, Apple a declarant că „protejăm vigilent reţelele noastre şi avem echipe dedicate de profesionişti în domeniul securităţii informaţiilor care lucrează pentru a detecta şi a răspunde la ameninţări.

În acest caz, echipele noastre au descoperit accesul neautorizat, l-au împiedicat şi au raportat incidentul autorităţilor de aplicare a legii. Considerăm securitatea datelor utilizatorilor noştri ca fiind una dintre cele mai mari responsabilităţi ale noastre şi dorim să ne asigurăm clienţii că în niciun moment în timpul incidentului, datele lor personale nu au fost compromise”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici