Atracţia femeilor faţă de George Clooney, provocată de tonul vocii sale şi nu de aspectul fizic

Atracţia femeilor faţă de George Cooney este generată de tonul vocii sale, asociat încrederii în sine, şi mai puţin de aspectul fizic, arată un studiu realizat de cercetători de la universităţile din California şi Pennsylvania, citat de Daily Mail.

88 afișări
Imaginea articolului Atracţia femeilor faţă de George Clooney, provocată de tonul vocii sale şi nu de aspectul fizic

Atracţia femeilor faţă de George Clooney, provocată de tonul vocii sale şi nu de aspectul fizic (Imagine:Mediafax Foto/AFP)

Studiul contrazice convingerea populară potrivit căreia bărbaţii cu voci monotone ar plictisi persoanele de sex opus. Experţii arată că multe femei asociază tonul calm al vocii cu stăpânirea de sine şi putere.

Cercetarea, realizată de universităţile din California şi Pennsylvania, arată că bărbaţii cu cea mai redusă gamă de inflexiuni, adică cu o tonalitate constantă, au cel mai mare număr de relaţii sexuale, fiind consideraţi atrăgători de sexul opus.

Potrivit cercetătorilor, George Clooney este prototipul bărbatului cu "voce monotonă", la fel şi Clint Eastwood.

Această concluzie a rezultat ca urmare a mai multor teste ce au măsurat gama de inflexiuni ale vocii în diverse situaţii, incluzând simularea unei întâlniri, datele fiind analizate comparativ cu succesul în relaţii pentru fiecare individ.

În timp ce anxietatea sau teama îşi lasă amprenta în voce prin creşterea frecvenţei vocalelor, agresiunea se simte şi ea în inflexiunile vocii, prin adâncirea anumitor sunete. O frecvenţă constantă în vocea bărbaţilor sugerează, dimpotrivă, încrederea în sine şi menţinerea controlului.

"Puterea le atrage pe femei, nu vocea în sine, dar ea îşi lasă amprenta în ton", a explicat profesorul David Puts, coordonatorul cercetării de la Universitatea din Pennsylvania.

Nu doar frecvenţele sunetelor sunt decodate de sexul opus ca semnale, ci şi folosirea unui "limbaj masculinizat", se arată în studiu, la care au participat 200 de femei şi bărbaţi.

Astfel, bărbaţii care folosesc declaraţii discursive de tipul "Sunt mai puternic ca majoritatea bărbaţilor" au înregistrat un scor mai mare de apreciere la teste.

Rezultatele sugerează faptul că atât selecţia cuvintelor, cât şi modul în care sunt pronunţate influenţează succesul sexual.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici