Au revenit după 30 de ani într-o pădure folosită pentru un experiment. Rezultatul a fost neașteptat

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Un experiment uitat timp de trei decenii

Care este cea mai bună metodă de gestionare a unei păduri? Dezbaterea este adesea prezentată ca o alegere între protejarea integrală a pădurilor și exploatarea arborilor pentru susținerea economiilor și comunităților locale, potrivit ScienceDaily.

Realitatea este însă mai complexă, după cum arată o nouă cercetare bazată pe un experiment desfășurat în pădurile de eucalipt montan din statul Victoria.

Începând din anii 1970, cercetătorii și publicul au pus sub semnul întrebării folosirea tăierilor rase, prin care toți arborii dintr-o anumită zonă sunt îndepărtați. Ecologiștii au susținut că această practică distruge habitatele speciilor rare și reduce valoarea ecologică a pădurilor.

Două incendii au mistuit zeci de hectare de pădure, într-un județ din vestul României. Elicopterul IGAv, chemat la intervenție

Silvicultorii au argumentat, în schimb, că eucaliptul montan este adaptat incendiilor catastrofale, iar tăierea rasă reproduce, într-o anumită măsură, efectele acestora asupra regenerării.

Întrebările privind impactul tăierilor rase și modul în care acestea se compară cu metodele mai puțin intensive au rămas însă mult timp fără un răspuns clar.

Milioane investite pentru găsirea unei alternative

La mijlocul anilor 1980, autoritățile au lansat o restructurare majoră a industriei lemnului și au investit echivalentul actual a 26 de milioane de dolari australieni pentru a testa alternative la tăierile rase.

Proiectul Silvicultural Systems a fost înființat în două zone între 1987 și 1989: Tanjil Bren, în Central Highlands, și Cabbage Tree Creek, în East Gippsland.

Experimentul a comparat regenerarea pădurii în mai multe scenarii: tăieri rase tradiționale pe suprafețe cu lățimi de 250-350 de metri, tăieri pe parcele mai mici, de 50-140 de metri, și răriri intensive, în care erau tăiați între 50% și 70% dintre arbori. Suprafețe întinse de pădure neexploatată au fost păstrate pentru comparație.

La Tanjil Bren exista o pădure densă de eucalipt montan regenerată după incendiile din 1939. Au fost stabilite sute de parcele de cercetare și monitorizate mii de puieți.

Până la începutul anilor 2000, primele rezultate deveniseră clare: eucaliptul montan se regenera cel mai bine în zonele în care fuseseră făcute tăieri rase. Acolo unde arborii înalți din coronament erau păstrați sau suprafețele defrișate erau mici, specii comune de subarboret, precum salcâmul, deveneau dominante.

Rezultatele au fost publicate, apoi experimentul a fost practic abandonat. Drumul de acces a fost acoperit de vegetație, panoul proiectului s-a prăbușit, iar cercetarea a fost uitată.

Arborii au continuat însă să crească.

Surpriza descoperită după aproape 30 de ani

Cercetătorii au revenit la Tanjil Bren pentru a analiza efectele pe termen lung ale diferitelor metode de gestionare a pădurii. Rezultatele i-au surprins.

Concluziile inițiale erau încă valabile: după aproape 30 de ani, eucalipții din parcelele mari defrișate și din zonele cu tăieri rase erau numeroși și viguroși.

Dar adevărata surpriză se afla în zonele în care pădurea fusese rărită intensiv.

Arborii rămași după rărire deveniseră enormi. Deși aveau doar aproximativ 80 de ani, cei mai mari depășeau în medie un metru în diametru la nivelul pieptului, iar unii ajungeau la peste 1,5 metri.

Rărirea le oferise mai mult spațiu și mai multe resurse, iar efectul asupra creșterii fusese spectaculos. Cei mai mari arbori din zonele rărite aveau diametre cu 20% mai mari decât cei din pădurile neexploatate folosite drept control.

Pădurea și-a recuperat carbonul pierdut

Și mai surprinzător a fost rezultatul privind carbonul. Pădurile rărite stocaseră în lemnul arborilor o cantitate de carbon egală sau chiar mai mare decât suprafețele neexploatate.

În numai 30 de ani, pădurea rărită intensiv recuperase tot carbonul eliminat odată cu exploatarea și acumulase suficient carbon suplimentar pentru a egala creșterea observată în pădurile neatinse.

Descoperirea poate avea implicații importante și pentru rezistența pădurilor. Arborii mai mari sunt mai rezistenți la incendii și au, prin urmare, șanse mai mari de supraviețuire atunci când izbucnește un nou foc.

Totodată, arborii mari au o probabilitate mai ridicată de a forma scorburi, care reprezintă habitate esențiale și tot mai rare pentru unele specii.

O altă surpriză: animalele rare au apărut în zonele exploatate

Salcâmii care s-au dezvoltat în majoritatea zonelor supuse intervențiilor silviculturale sunt, de asemenea, importanți pentru oposumul lui Leadbeater, o specie rară care îi folosește pentru hrană și deplasare prin pădure.

Camerele amplasate în zonele studiate au confirmat un rezultat neașteptat: oposumii lui Leadbeater au fost identificați în toate parcelele în care fuseseră aplicate diferite tratamente silviculturale, dar în niciuna dintre zonele de pădure neexploatată analizate.