Automobilul Aston Martin, condus de Daniel Craig în "007: Quantum of Solace", va fi scos la licitaţie

Automobilul Aston Martin condus de Daniel Craig în "007: Partea lui de consolare/ Quantum of Solace", din franciza "James Bond", va fi vândut la o licitaţie organizată de Christie's, cu ocazia celebrării a 50 de ani de la primul film al seriei dedicate celebrului agent.

285 afișări
Imaginea articolului Automobilul Aston Martin, condus de Daniel Craig în "007: Quantum of Solace", va fi scos la licitaţie

Automobilul Aston Martin din seria "James Bond", scos la licitaţie la Londra

Maşina Aston Martin este, de altfel, cea mai scumpă piesă din cele 50 de loturi scoase la licitaţie de casa Christie's. Automobilul condus de Daniel Craig în filmul "007: Partea lui de consolare" are un preţ estimat la 100.000 - 150.000 de lire sterline, potrivit huffingtonpost.com.

În total, 40 de obiecte care au legătură cu seria "James Bond" au fost scoase la vânzare vineri şi pot fi cumpărate online până pe 8 octombrie. Acestora li se adaugă 10 piese, care vor fi vândute în cadrul unui eveniment organizat de Christie's, la Londra, pe 5 octombrie - dată care a fost desemnată "Ziua James Bond" de către producătorii filmului.

Sumele încasate în cadrul licitaţiei vor fi direcţionate către organizaţii non-guvernamentale, inclusiv UNICEF.

Primul film din seria "Bond" - "Dr. No" - a fost lansat pe 5 octombrie 1962.

Anul acesta, Daniel Craig revine pe marile ecrane în cel de-al 23-lea film al acestei francize care împlineşte jumătate de secol. "Skyfall", în regia lui Sam Mendes, va fi cea de-a treia peliculă în care Daniel Craig îl întruchipează pe Bond. Super-spionul din romanele lui Ian Fleming a ajuns pentru prima dată pe marele ecran în filmul "Dr. No", din anul 1962, în interpretarea lui Sean Connery.

Evenimente inedite au loc anul acesta pentru a marca aniversarea: de la recentul scurtmetraj prezentat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, în care James Bond, interpretat de Daniel Craig, o aduce pe regina Marii Britanii, cu un elicopter, la stadion, peliculă regizată de Danny Boyle, în care a apărut chiar suverana, la înregistrarea cântecului "Happy Birthday Mr. Bond!" de actorul Roger Moore, unul dintre celebrii interpreţi ai agentului britanic.

Evenimentele festive au ajuns şi pe continent, la prestigiosul Festival de la Cannes, unde au fost proiectate cinci pelicule clasice din serie.

Totodată, o expoziţie dedicată universului glamour şi al gadget-urilor lui James Bond a fost prezentată la Londra până pe 5 septembrie, urmând să fie itinerată într-un turneu mondial timp de trei ani, cu prima oprire la Toronto.

Tot pe continentul american, în luna octombrie, cei şase actori care au interpretat de-a lungul anilor rolul super-spionului britanic James Bond - Sean Connery, Roger Moore, George Lazenby, Timothy Dalton, Pierce Brosnan şi Daniel Craig - se vor reuni la Hollywood, pentru a participa la o petrecere spectaculoasă organizată pentru a marca cea de-a 50-a aniversare a agentului 007. Evenimentul, organizat de studiourile MGM, va avea loc la Hollywood, după premiera celui de-al 23-lea film din franciză, "Skyfall", în luna octombrie. La gală vor fi prezente şi multe dintre actriţele care au interpretat de-a lungul anilor roluri de "Bond girl", precum Ursula Andress şi Eva Green.

Cele 22 de filme "James Bond" realizate până în prezent au generat încasări de 1,6 miliarde de dolari în SUA şi Canada, această serie fiind pe locul al treilea în clasamentul celor mai de succes francize cinematografice, potrivit Box Office Mojo.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici