Bilete "suvenir" pentru fanii Deep Purple

Fanii trupei Deep Purple, care va concerta pe 31 octombrie la Bucureşti, vor putea cumpăra bilete "suvenir" ca amintire a evenimentului, acestea fiind tipărite în ediţie limitată, sub forma siglei formaţiei, informează organizatorii.

1 afișare
Imaginea articolului Bilete "suvenir" pentru fanii Deep Purple

Bilete "suvenir" pentru fanii Deep Purple

Biletele "suvenir" vor putea fi cumpărate începând de marţi, de la un singur punct de vânzare - magazinul Diverta Unirea. Biletele au preţul de 15 lei, acestea neasigurând însă intrarea la concertul care va avea loc pe 31 octombrie, pe stadionul Cotroceni din Bucureşti.

Biletele pentru spectacol au preţurile de 38 de lei (teren, lateral), 68 de lei (peluză), 78 de lei (teren, în faţa scenei), 148 de lei (tribuna I, lateral) şi 238 de lei (tribuna I, central). Acestea sunt disponibile în reţelele magazinelor Diverta, la magazinul Muzica, la casa de bilete a Stadionului Cotroceni, precum şi online, pe site-urile: www.ticketpoint.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro şi www.eventim.ro.

Concertul Deep Purple de la Bucureşti face parte din turneul mondial "The Rapture of the Deep", care promovează albumul cu acelaşi nume. Prima parte a turneului a debutat în SUA, în luna iulie a acestui an.

Concertul din România va deschide cea de-a doua parte a turneului, care se va desfăşura în Europa, urmând ca pe 1 noiembrie trupa să concerteze la Sofia, în Bulgaria, iar pe 3 noiembrie la Sarajevo, Bosnia, pe 4 noiembrie la Split, Croaţia, iar pe 6, la Budapesta, Ungaria.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici