Burgerii de vită înlocuiți cu cei din carne de căprioară pe stadioanele britanice. Motivul neașteptat din spatele deciziei
Administratorii stadioanelor din Marea Britanie au decis să înlocuiască burgerii de vită cu carne de căprioară sălbatică pentru a reduce emisiile de carbon. Treptat, bugerul de vită este eliminat din meniurile stadioanelor britanice.
Reprezentanții Levy UK, un mare furnizor de servicii de catering sportiv și de divertisment, spun că această strategie implementată deja în peste 20 de locuri din Marea Britanie și Irlanda, ar putea reduce emisiile cu 85%. De asemenea, ar putea fi economisită o cantitate de până la 1.182 de tone de CO₂e anual, potrivit Reuters.
„Carnea de vită are cel mai mare impact în ceea ce privește emisiile de carbon în toate rețetele pe care le oferim. Am vrut să o înlocuim cu carne de căprioară sălbatică, care are cu 85% mai puține emisii de carbon pe kilogram decât burgerii noștri de vită. Deci, are un impact masiv”, a declarat James Beale, șeful departamentului de sustenabilitate și comunitate de la Brentford, pentru Reuters.
În prezent, comercianții de la stadioane furnizează porții de carne de căprioară sălbatică, servite în ambalaje ecologice. Astfel se economisesc zeci de tone de burgeri de vită.
Burgerii de căprioară au succes în rândul fanilor britanici
Burgerul de căprioară a fost comercializat pentru prima dată pe stadionul din Brentford. Ulterior, aproape 5.500 de burgeri cu căprioară sălbatică au fost vânduți în doar o lună la Twickenham, stadionul naționalei engleze de rugby.
„Fanilor noștri chiar le place. Este mai popular decât burgerul de vită de anul trecut”, a fost concluzia comercianților.
Studiile independente au estimări diferite în ceea ce privește impactul asupra mediului produs de carnea de vită și cea de căprioară sălbatică. Cifrele diferă în funcție de modul în care sunt calculate emisiile.