Cântăreaţa Cheryl Cole va primi 6,8 milioane de dolari în urma divorţului

Cântăreaţa britanică Cheryl Cole va primi suma de 6,8 milioane de dolari după finalizarea divorţului de fotbalistul echipei Chelsea, Ashley Cole, potrivit presei britanice, citată de contactmusic.com.

107 afișări
Imaginea articolului Cântăreaţa Cheryl Cole va primi 6,8 milioane de dolari în urma divorţului

Cântăreaţa Cheryl Cole va primi 6,8 milioane de dolari în urma divorţului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cheryl Cole s-a despărţit de soţul ei la începutul acestui an, după ce tabloidele britanice au publicat o serie de articole privind infidelitatea fotbalistului. Cei doi s-au căsătorit în iulie 2006.

Cheryl Cole a cerut avocaţilor săi, la începutul lunii mai, să depună actele pentru un "divorţ rapid şi curat", pentru a-şi vedea de viaţa sa şi pentru ca Ashley să se poată concentra la meciurile Angliei de la Cupa Mondială.

Potrivit precedentelor articole apărute în presa britanică, artista urma să fie de acord ca fostul ei partener de viaţă să păstreze locuinţa din Surrey a cuplului, în valoare de şase milioane de lire sterline. Atunci s-a mai spus că Cheryl Cole nu va cere niciun ban din averea lui Ashley Cole.

Totuşi, conform unor informaţii apărute recent în tabloidul The Sun, cântăreaţa va primi din partea fostului ei soţ suma de 6,8 milioane de dolari. Divorţul se va finaliza către sfârşitul acestui an.

În vârstă de 26 de ani, Cheryl Cole este membră a trupei Girls Aloud şi membră a juriului emisiunii "The X Factor".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici