Casa regală britanică a dat în judecată revista care a publicat fotografiile cu ducesa Kate topless

Familia regală britanică a dat în judecată, vineri, publicaţia Closer pe care o acuză de încălcarea "grotescă" a vieţii private, după ce revista franceză a publicat o serie de fotografii în care prinţesa Catherine, soţia prinţului William, apare fără sutien.

1636 afişări
Imaginea articolului Casa regală britanică a dat în judecată revista care a publicat fotografiile cu ducesa Kate topless

Casa regală britanică a dat în judecată revista care a publicat fotografiile cu ducesa Kate topless (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Revista Closer, specializată în postarea de informaţii despre celebrităţi, a publicat în ediţia ei de vineri 15 fotografii, în care ducesa de Cambridge, aflată cu soţul ei într-o vacanţă privată în sudul Franţei, apare fără sutien, în timp ce se relaxa făcând plajă pe terasa unei proprietăţi private.

"Palatul St. James confirmă faptul că procedurile legale cauzate de încălcarea dreptului la viaţă privată au fost demarate, astăzi (vineri, n.r.), în Franţa, de către ducele şi ducesa de Cambridge împotriva editorilor revistei franceze Closer", a anunţat într-un comunicat serviciul de presă al cuplului princiar britanic.

Tribunalul din Nanterre, un oraş aflat în apropiere de Paris, a precizat faptul că avocatul cuplului princiar britanic a demarat în instanţă o acţiune în regim de urgenţă, iar reprezentanţii revistei Closer vor fi audiaţi în cursul zilei de luni.

Sub titlul "Oh my God!", fotografiile în cauză îi prezintă pe Will şi Kate, a căror conduită, caracterizată prin naturaleţe şi discreţie după căsătoria lor din aprilie 2011, le-a adus milioane de fani în lumea întreagă, relaxându-se şi făcând plajă pe terasa unei proprietăţi private datând din secolul al XIX-lea, departe de ochii paparazzilor.

Publicarea acestor fotografii reprezintă o veritabilă lovitură pentru Palatul Buckingham, care încearcă să îşi revină după scandalul provocat de recentele fotografii nud cu prinţul Harry, care au afectat prestigiul familiei regale britanice. Casa regală din Marea Britanie se bucura din nou de simpatia publicului, după nunta dintre William şi Catherine, jubileul de diamant al reginei Elizabeth a II-a şi prezenţa acesteia la Jocurile Olimpice de la Londra.

În timp ce conducerea revistei Closer şi-a apărat decizia de a publica acele fotografii, un purtător de cuvânt al Casei Regale britanice a spus că ele au întristat profund cuplul princiar, aflat în această perioadă într-un turneu oficial în Asia.

"Alteţele lor regale au fost profund întristate să afle că o publicaţie franceză şi un fotograf le-au invadat viaţa privată într-o manieră atât de grotescă şi de nejustificată", a declarat un purtător de cuvânt de la Palatul St. James.

"Alteţele lor regale se aşteptau să aibă parte de intimitate în acea reşedinţă privată. Este de neconceput faptul că cineva poate să realizeze astfel de fotografii şi apoi să le mai şi publice", a adăugat acelaşi purtător de cuvânt.

Purtătoarea de cuvânt a premierului britanic David Cameron a declarat la rândul ei că familia regală are dreptul la intimitate.

Laurence Pieau, editorul-şef al revistei Closer, a descris acele fotografii ca fiind "o serie frumoasă" de instantanee, care prezintă un cuplu de îndrăgostiţi, spunând că acele poze nu sunt deloc degradante. Laurence Pieau a spus că deţine şi alte fotografii intime, ce fac parte din aceeaşi serie, dar pe care revista franceză a decis să nu le publice.

"Reacţia faţă de aceste fotografii a fost exagerată. Ceea ce se vede acolo este un cuplu format din doi tineri, care s-au căsătorit de curând, care sunt foarte îndrăgostiţi, iar acest lucru este splendid", a spus Pieau pentru postul francez de televiziune BFM.

"Ea este cu adevărat o prinţesă a secolului al XXI-lea. Fotografiile prezintă o femeie tânără care apare topless, aşa cum puteţi vedea pe orice plajă din Franţa sau de oriunde din lume", a adăugat Laurence Pieau.

Revista Closer este publicată de compania Mandadori, un grup italian deţinut de fostul premier italian Silvio Berlusconi, condus de fiica acestuia Marina. Mulţi avocaţi consideră că acesta va fi un caz dificil de apărat în justiţie, dar profiturile obţinute din comercializarea revistei au toate şansele să depăşească mult eventuala amendă pe care o va primi publicaţia franceză şi care se va ridica probabil la câteva mii de euro.

Publicarea acestor fotografii - care a generat o serie de comentarii furioase pe Twitter - a redeschis dezbaterea legată de dreptul la viaţă privată al familiei regale britanice şi la libertatea presei, la câteva săptămâni după ce un cunoscut site american a publicat câteva fotografii în care prinţul Harry, fratele mai mic al prinţului William, apare complet gol într-o cameră de hotel din Las Vegas.

"Harry a lansat o modă: în aceste zile, familia Windsor îşi dă hainele jos", se afirmă în titlul care însoţeşte fotografiile tipărite în revista Closer, care susţine că deţine exclusivitate mondială pentru aceste instantanee, realizate în timpul unei scurte vacanţe pe care cuplul princiar britanic a petrecut-o la începutul lunii septembrie în sudul Franţei.

William şi fratele său mai tânăr Harry sunt fiii viitorului rege al Marii Britanii, Charles, a cărui mamă în vârstă de 86 de ani, regina Elizabeth a II-a, s-a bucurat de o uriaşă popularitate în 2012, anul care marchează jubileul ei de diamant.

Foarte mulţi dintre britanici consideră că există o diferenţă între a publica fotografii care expun "năzdrăvăniile imature" făcute de un membru al familiei regale aflat în vacanţă la Las Vegas şi "invadarea" vacanţei private a cuplului William-Kate.

Editorul-şef al tabloidului The Sun, singura publicaţie din Marea Britanie care a tipărit fotografiile în care prinţul Harry apărea nud, a spus că acesta este motivul pentru care The Sun a decis să nu publice instantaneele cu ducesa de Cambridge. "The Sun nu intenţionează să încalce dreptul la viaţă privată al cuplului regal prin publicarea acestor fotografii intruzive", a spus Dominic Mohan.

Într-o veritabilă "furtună" de mesaje postate pe Twitter, utilizatorii de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii au criticat în majoritatea lor decizia revistei Closer de a publica acele fotografii.

"E o ruşine totală faptul că o fiţuică de mâna a doua din Franţa a invadat viaţa privată a lui Kate Middleton într-o astfel de manieră. Moralitatea presei a ajuns într-o gură de canal", a scris, într-un mesaj pe Twitter, magnatul media Evgheni Lebedev, care deţine publicaţiile britanice The Independent şi London's Evening Standard.

Fotografiile în care prinţul Harry apare nud au pătat imaginea pozitivă pe care familia regală britanică a întreţinut-o cu multă grijă după tragicul deces al prinţesei Diana din 1997 şi după scandalul declanşat de publicarea în presa britanică a unei serii de fotografii în care fosta soţie a prinţului Andrews, Sarah Ferguson, apărea în ipostaze intime alături de un om de afaceri american.

Surse din anturajul casei britanice susţin că publicarea acelor fotografii de către revista Closer i-au făcut pe membrii familiei regale să îşi amintească într-un mod cât se poate de dureros de felul în care paparazzi o urmăreau pe prinţesa Diana, mama prinţului William, iar acest incident este resimţit într-un mod extrem de acut. "Ne confruntăm cu un sentiment de supărare şi de neîncredere. Simţim că a fost încălcată o limită prin publicarea acelor imagini", au declarat acele surse.

"Oare paparazii nu au învăţat chiar nimic din moartea prinţesei Diana?", se întreabă într-un mesaj postat pe Twitter editorii de la publicaţia britanică MailOnline.

Prinţul William şi soţia lui au petrecut la începutul lunii septembrie o scurtă vacanţă la Chateau d-Autet, în apropiere de Aix-en-Provence, un oraş aflat în regiunea Luberon din sudul Franţei. Satele din această regiune, cu aspect de cărţi poştale, graţie câmpurilor de lavandă şi viilor renumite, reprezintă o destinaţie de vacanţă preferată de mulţi dintre străinii bogaţi care vin să se relaxeze în sudul Franţei.

Potrivit unui articol postat pe site-ul agenţiei de presă Reuters, în Franţa - unde a face plajă topless reprezintă ceva cât se poate de obişnuit şi unde membrii familiei regale britanice sunt priviţi cu un amestec de fascinaţie şi uimire, după ce francezii şi-au detronat ultimul monarh în 1870 - mulţi dintre cetăţenii din Hexagon nu înţeleg motivul pentru care publicarea acestor fotografii a generat un astfel de scandal.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici