Cine a inventat, de fapt, telescopul?

  • Acum 412 ani a fost depusă prima cerere de brevetare a telescopului
  • La scurt timp au apărut alte două cereri de brevetare
  • Toate cererile au fost respinse, iar telescopul nu are un inventator oficial
2345 afișări
Imaginea articolului Cine a inventat, de fapt, telescopul?

Sursa foto: Amazon

Poate ai rămas cu impresia că Galileo Galilei a inventat telescopul. Nu, Galilei a fost doar un beneficiar al invenţiei şi este considerat părintele astronomiei. Inventarea telescopului însă a fost şi rămâne plină de controverse.

HANS LIPPERSHEY

Pe 2 octombrie 1608, olandezul Hans Lippershey, un fabricant de ochelari olandez a depus prima cerere de brevet pentru telescop. El spunea că a observat, când doi copii se jucau cu lentile în atelierul lui, că o moară de vânt din depărtare se vedea foarte aproape.

JACOB METIUS 

Numai că, la câteva săptămâni distanţă, alţi doi fabricanţi de ochelari, Jacob Metius şi Zacharias Jansen au revendicat invenţia.

ZACHARIAS JANSEN 

În cele din urmă, cererile tuturor au fost respinse, pe motiv că invenţia era prea uşor de reprodus.

Totuşi, Metius a primit o sumă de bani, în vreme ce lui Lippershey i s-a permis să-şi vândă telescopul în înalta societate europeană, inclusiv regelui Henri al IV-lea al Franţei. Jansen a primit brevet doar pentru inventarea microscopului.

Unul din telescoapele lui Lippershey a ajuns la Galileo Galilei, care l-a îmbunătăţit şi a început cercetarea cerului, descoperind, printre multe altele, inelele lui Saturn şi lunile lui Jupiter.

Însă, deşi mulţi îl consideră pe Lippershey inventatorul telescopului, instrumentul nu are niciun inventator oficial.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici