Contul de pe YouTube al lui Lady Gaga a fost suspendat

Contul de pe YouTube al cântăreţei Lady Gaga a fost suspendat, joi, din cauza încălcării legii drepturilor de autor. YouTube a suspendat contul lui Lady Gaga din cauza unor violări severe sau repetate ale politicii de copyright a site-ului.

3836 afișări
Imaginea articolului Contul de pe YouTube al lui Lady Gaga a fost suspendat

Contul de pe YouTube al lui Lady Gaga a fost suspendat (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Până la sfârşitul zilei de joi, contul lui Lady Gaga a fost reactivat, informează news.yahoo.com.

Reprezentanţii YouTube au refuzat să comenteze acest subiect.

Potrivit presei, sancţiunea ar fi fost atrasă de un videoclip postat recent, cu o apariţie a lui Lady Gaga la Fuji TV. Compania japoneză care deţinea televiziunea nu a fost de acord cu postarea înregistrărilor de la emisiunea niponă pe YouTube.

Lady Gaga are 25 de ani şi este câştigătoare a cinci premii Grammy. Ea este considerată una dintre cele mai interesante şi originale artiste din noul val şi se bucură de un imens succes comercial. Lady Gaga a devenit celebră graţie unor hituri precum "Bad Romance" şi "Poker Face" şi a încântat publicul cu ocazia unor apariţii live ieşite din comun, purtând întotdeauna costume şocante sau dând foc pianului la care cânta în timpul galei American Music Awards 2009. Recent, Lady Gaga a devenit oficial primul artist din lume ale cărui videoclipuri au depăşit un miliard de vizualizări pe site-ul YouTube, iar revista Billboard a desemnat-o "artista anului" pe 2010. Totodată, albumul "The Fame Monster" al cântăreţei Lady Gaga este cel mai bine vândut material discografic al anului 2010, cu 5,8 milioane de copii cumpărate la nivel mondial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici