Criza vârstei de 20 de ani: de ce sunt tinerii atât de nefericiți

Criza existențială îi copleșește pe tineri într-o perioadă care ar trebui să fie plină de entuziasm. Ei sunt mai conștienți de sănătatea lor mintală, rețelele sociale generează depresie și anxietate, iar perspectivele de viitor sunt mai slabe decât cele ale părinților lor, cu o situație economică ce face tot mai dificilă construirea unui proiect de viață stabil. Ce putem face pentru a schimba direcția?

Tinerii nu se simt bine — sunt triști, deprimați, fără vlagă. Iar cel mai grav nu este nici anxietatea, nici dependența de telefon, nici singurătatea, nici șomajul și nici faptul că știu că este aproape imposibil să-și cumpere o locuință; cel mai rău este că, până acum câțiva ani, niciunul dintre ei nu se aștepta să ajungă în această situație, scrie El Pais.

În august, un articol publicat în revista științifică americană PLOS One a arătat că, în prezent, nu există niciun grup de vârstă mai nemulțumit decât tinerii. Până nu demult, curba fericirii urma un tipar clar: era ridicată în copilărie și tinerețe, scădea în perioada maturității și creștea din nou la bătrânețe. Tinerii, care obișnuiau să fie al doilea cel mai fericit grup, sunt acum singurii care au coborât în sondaje. Cei mai afectați sunt adolescenții și tinerii adulți, cu vârste între 12 și 24 de ani. Studiul se bazează pe chestionare completate de milioane de persoane din peste 40 de țări. Și, deși concluziile trebuie privite cu prudență, tendința este greu de contestat.

Generația care se simte pierdută

Se vorbește adesea despre „generația de cristal”, prea sensibilă și dependentă de terapie. Acești tineri apelează la psihologi mai des decât părinții sau bunicii lor și folosesc cu ușurință termeni precum OCD (tulburare obsesiv-compulsivă), ADHD, burnout sau sindromul impostorului.

A influențat această conștientizare mai mare a sănătății mintale starea lor de spirit? „Nu neapărat, dar este evident că ideea de fericire nu este aceeași pentru cineva de 20 de ani și pentru bunica lui”, explică Alejandro Cencerrado, fizician, analist la Institutul Fericirii din Copenhaga și autor al cărții În apărarea nefericirii.

„Dacă cineva născut la începutul secolului XX ar fi fost întrebat la un moment dat dacă suferă de depresie, probabil nici n-ar fi știut ce să răspundă — deși trăia vremuri extrem de grele.”

Lumea se schimbă, iar calități considerate esențiale acum 20 de ani — cum ar fi o memorie enciclopedică — nu mai sunt la fel de importante astăzi. În același mod, factorii care defineau fericirea acum 50 de ani (o familie tradițională sau o relație apropiată cu Dumnezeu) diferă de cei care influențează bunăstarea actuală.

„E greu să compari răspunsurile unui tânăr care petrece ziua pe TikTok cu ale celor care au trăit un război. Fiecare percepe lumea în felul său.”

Fericirea a început să fie măsurată sistematic abia în anii ’70. În 1972, Bhutan a introdus conceptul de Fericire Națională Brută, iar ulterior sondaje precum World Values Survey au inclus întrebări despre satisfacția în viață. Adevăratul salt a venit în ultimele două decenii, odată cu apariția sondajelor internaționale de mare amploare — semn că nu am fost niciodată atât de obsedați de măsurarea propriei fericiri. „Paradoxul este că, pe măsură ce devenim mai preocupați să o măsurăm, devenim și mai sensibili la probleme de sănătate mintală precum depresia”, afirmă Cencerrado.

Cifre alarmante

Există însă și indicatori mai obiectivi decât sondajele de opinie. În Statele Unite, rata sinuciderilor în rândul adolescenților între 12 și 17 ani a crescut cu 70% între 2008 și 2020. În Uniunea Europeană, tendința este similară: în Spania, numărul sinuciderilor în rândul tinerilor între 15 și 19 ani a crescut de la 1,99 la 2,94 la 100.000 de locuitori între 2011 și 2022.

În România, un studiu realizat în urmă cu patru ani, la care au participat peste 10.000 adolescenți din toate județele țării, arăta că 48,9% dintre ei au avut cel puțin o dată gânduri de suicid, iar peste 27% erau triști tot timpul și nu puteau scăpa de tristețe.

Totodată, s-au înmulțit spitalizările pentru tulburări mintale la minori și consumul de medicamente psihotrope. În Marea Britanie, prescrierile de antidepresive pentru adolescenți între 12 și 17 ani s-au dublat între 2005 și 2017, într-un context în care tot mai mulți medici avertizează asupra excesului de medicație.

Potrivit raportului PLOS One, nefericirea tinerilor începe să crească vizibil din 2012. Ce s-a întâmplat atunci, cu un impact global care continuă până astăzi?

Rețelele sociale și insomnia generației digitale

Prima ipoteză leagă această criză a vârstei de 20 de ani de apariția rețelelor sociale și a smartphone-urilor. Sociologul Jonathan Haidt, autorul cărții Generația anxioasă (Deusto, 2024), explică prin videoconferință că există prea multe studii care confirmă o legătură cauzală între aceste tehnologii și degradarea sănătății mintale a tinerilor. „Rețelele sociale sunt o cauză substanțială — nu doar o simplă corelație — a depresiei și anxietății, și, implicit, a comportamentelor asociate acestor boli, precum autovătămarea și sinuciderea.”

Haidt susține că problema nu este doar anxietatea sau izolarea pe care le provoacă Instagram sau TikTok, ci faptul că aceste platforme au modificat complet modul în care tinerii socializează. Un adolescent care ar decide să renunțe la rețelele sociale pentru a se proteja ar risca, paradoxal, să se simtă și mai exclus social. Este ceea ce Haidt numește „efect de cohortă și de rețea”: o întreagă generație prinsă într-un sistem din care toți ar fi mai bine dacă s-ar deconecta, dar în care cel care o face singur rămâne izolat.

Telefoanele inteligente au afectat chiar și odihna

Chiar și odihna, esențială pentru sănătate, a fost afectată de telefoanele inteligente. În ultimele două decenii, numărul persoanelor cu insomnie cronică s-a dublat, iar tinerii sub 35 de ani sunt cei mai afectați.

Doctorul Javier Albares, specialist în somn și autorul cărții Generația Zombi (Península, 2025), avertizează că abuzul de telefoane și tablete modelează o „generație prinsă într-o spirală de hiper-stimulare, dependență și lipsă cronică de somn”.

El explică faptul că ecranele nu doar fură orele de odihnă, ci și o fragmentează: „Provoacă treziri repetate pe parcursul nopții, ceea ce reduce atât calitatea, cât și cantitatea somnului.” Aproximativ jumătate dintre adolescenți răspund la mesaje în toiul nopții, iar un procent similar verifică telefonul cel puțin o dată pe timpul somnului. „Această lipsă de somn duce la oboseală, performanță școlară scăzută, iritabilitate și risc crescut de anxietate sau depresie.”

O generație între idealism și realitate

Haidt admite că fenomenul este complex și global. Un alt factor, spune el, este supra-protecția copiilor în lumea reală. În ultimele decenii, copiii au pierdut libertatea de a se juca afară, fără supraveghere, în grupuri diverse și cu un anumit grad de risc — o experiență esențială pentru dezvoltarea rezilienței, a autonomiei și a capacității de a face față incertitudinii. Rezumă totul astfel: astăzi există supra-protecție în lumea reală și lipsă de protecție în cea virtuală. „Copiilor li se restricționează libertatea în afara casei, dar sunt lăsați complet expuși pe internet”, avertizează el.

Datele nu-l surprind pe Jesús G. Maestro, filosof și profesor de literatură, ale cărui prelegeri sunt populare printre tineri pe YouTube. El respinge ideea că milenialii ar fi o generație hiper-protejată: „Fals, este cea mai neprotejată generație din ultimele decenii. Nu poți numi protejată o generație care a fost privată de cunoștințele esențiale pentru a face față vieții și expusă fără apărare la rețele sociale, unde presiunea psihologică este uriașă și mulți nu o pot suporta.”

Pentru autorul volumului O filozofie pentru a supraviețui în secolul XXI (HarperCollins, 2025), cauza principală a suferinței tinerilor este idealismul părinților lor. „Este o generație căreia i s-a promis totul și care s-a trezit cu nimic”, spune el. Potrivit lui Maestro, boomers i-au educat pe copii pentru o lume care nu mai există: „Educația ar trebui să-i pregătească pe oameni pentru realitate. Iar realitatea este una dură, guvernată de logica pieței.” El critică și severitatea cu care sunt judecați tinerii: „Despre mileniali se vorbește foarte prost, fără să se știe ce se spune. Sunt prezentați ca leneși, proști sau incapabili. Li s-au aruncat cele mai grele etichete. Iar nu poți ajuta pe cineva dacă îl înțelegi greșit.”