Dana Rogoz a câştigat premiul UCIN pentru rolul din scurtmetrajul "Încearcă să nu clipeşti"

Actriţa Dana Rogoz a câştigat, sâmbătă, la gala Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), premiul pentru interpretare feminină la categoria scurtmetraj, informează Pro TV International.

427 afișări
Imaginea articolului Dana Rogoz a câştigat premiul UCIN pentru rolul din scurtmetrajul "Încearcă să nu clipeşti"

Dana Rogoz (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax foto)

Dana Rogoz a jucat în scurtmetrajul "Încearcă să nu clipeşti", în regia lui Radu Dragomir, iar prestaţia ei în rolul Andreea a fost apreciată de juriului UCIN, format din Călin Stănculescu - preşedinte, Gabriel Kosuth, Ada Pistiner, Victoria Marinescu, Mihai Şurubaru şi Ioana Popescu, secretar juriu.

Filmul a mai fost recompensat cu premiul pentru imagine, acordat lui Cosmin Bumbuţ.

"Premiul acesta a fost una dintre cele mai frumoase surprize din viaţta mea. Este primul meu premiu pentru interpretare şi am fost copleşită de emoţie când l-am primit, mai ales că nu m-am aşteptat o secundă la asta. Mi se pare extrem de emoţionant să afli că mai mulţi români cunoscători şi iubitori de film îţi apreciază prestaţia", precizează actriţa.

De asemenea, filmul "Încearcă să nu clipeşti" (Try not to blink) a fost selecţionat şi a participat, în perioada 4 - 13 noiembrie 2011, la Festivalul de Film din Salonic (Grecia). Scurtmetrajul spune povestea un băiat care cunoaşte o fată în sala de aşteptare a unui spital şi începe să flirteze cu ea. El află întâmplător că ea e suspectă de o boală gravă, dar ea nu ştie nimic. Tulburat, o urmăreşte prin oraş până seara, când se reîntâlnesc într-o cafenea. Viaţa e formată din momente: momentul în care ai un accident, momentul în care îţi aştepţi rândul la doctor, momentul în care cunoşti pe cineva. Fiecare moment îţi poate schimba radical viaţa. Chiar dacă stai nemişcat şi încerci să nu clipeşti.

Pe Dana Rogoz românii din afara ţării o pot urmări prezentând emisiunea "De Suflet" în fiecare sâmbătă, de la ora 20.30, la Pro TV International.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici