De ce nu este bine să îmbrăţişezi câinii

Cercetătorul canadian Stanley Coren (University of British Columbia) a studiat de-a lungul carierei sale comportamentul animalelor de companie şi, în mod special, pe cel al câinilor, ultimul studiu realizat de acesta fiind despre modul în care reacţionează patrupezii atunci când sunt îmbrăţişaţi.

11713 afișări
Imaginea articolului De ce nu este bine să îmbrăţişezi câinii

De ce nu este bine să îmbrăţişezi câinii

Rezultatele obţinute arată că acest obicei practicat de oameni nu este tocmai plăcut pentru animalele de companie, potrivit Descoperă.

Coren şi-a început experimentul studiind 250 de imagini ale unor oameni care îmbrăţişau câini. Apoi, împreună cu echipa sa de cercetare, a analizat fiecare fotografie în parte, concentrându-se în mod special pe forma staturii pe care o afişau patrupezii.

Rezultatele obţinute la finalul studiului le-au permis oamenilor de ştiinţă canadieni să definească patru semne, care arată că animalul nostru de companie este nefericit atunci când îl îmbrăţişăm. Iată care sunt acestea, conform Descoperă.

- Câinele îşi întoarce capul de la cel care îl face să se simtă stânjenit sau îngrijorat. Uneori, îşi închide ochii;

- Alteori, îşi ţine ochii întredeschişi, semnalând stăpânului său că este foarte trist;

- Un semn al stresului sau anxietăţii de care suferă câinele este faptul că îşi ţine urechile în jos;

- Câinele îşi poate exprima nemulţumirea lingând faţa stăpânului, căscând sau ridicând o lăbuţă;

Prin intermediul studiului pe care l-a coordonat, Stanley Coren a aflat că 81,6% dintre câinii care sunt îmbrăţişaţi prezintă cel puţin unul dintre semnele menţionate anterior.

Numai 7,6% dintre animalele de companie par să nu aibă vreo problemă atunci când stăpânii lor le demonstrează cât de mult ţin la ei. Pe de altă parte, restul de 10,8% nu arătau că sunt deranjaţi, dar nici nu se bucurau foarte mult atunci când erau luaţi în braţe.

"Câinii sunt animale născute pentru a alerga. Acest lucru înseamnă că atunci când se simt atacaţi, prima reacţie pe care ei o vor avea nu va fi cea de a muşca, ci de a fugi. Cercetătorii care au studiat comportamentul câinilor susţin că atunci când ne îmbrăţişăm câinele, îl imobilizăm, iar el se simte în pericol. Prin urmare, el va încerca sub orice formă să scape de noi", a declarat Stanley Coren pentru publicaţia Stuff.co.nz.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici