”Despacito” devine cel mai vizionat videoclip de pe Youtube din istorie

'Despacito', melodia lui Luis Fonsi şi Daddy Yankee, a devenit cel mai vizionat videoclip de pe Youtube, după ce luna trecută a devenit cel mai ascultat cântec la nivel mondial pe platformele de streaming, potrivit ABC News.

11665 afișări
Imaginea articolului ”Despacito” devine cel mai vizionat videoclip de pe Youtube din istorie

”Despacito” devine cel mai vizionat videoclip de pe Youtube din istorie

Youtube a anunţat vineri că melodia lui Luis Fonsi şi Daddy Yankee, ”Despacito”, a strâns peste trei miliarde de vizualizări, depăşind vechiul record deţinut de hitul lui Wiz Khalifa, ”See you again”, ce a fost şi coloana sonoră a filmului ”Furios 7”.

”Despacito” a devenit rapid un hit international în acest an, ajungând în topul graficului Billboard Hot 100. Recordul de vizualizări al videoclipului de pe Youtube nu include şi remixul cu Justin Bieber, versiune ce a adunat peste 460 de milioane de vizualizări.

După ce ”Despacito” a ajuns cea mai ascultată melodie din istorie, Luis Fonsi a declarat: ''Serviciile de streaming sunt un conector pentru publicul la nivel mondial şi au favorizat ca muzica mea să ajungă în orice colţ al planetei. E o onoare că Despacito a devenit cel mai ascultat cântec din istorie.''

Astfel, ”Despacito” devine primul videoclip ce atinge cifra de trei miliarde de vizualizări pe Youtube. În plus, acest videoclip a primit şi cele mai multe aprecieri pe Youtube din istorie.

Luis Alfonso Rodríguez López-Cepero, cunoscut ca Luis Fonsi, născut în 1978, este un cântereţ, compozitor şi actor de telenovele portorican.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici