Drogul care l-a ucis pe Prince, noul favorit al cartelurilor mexicane. Un kilogram le aduce un profit de 1,6 milioane dolari

Drogul care l-a omorât pe Prince, faimosul cântăreţ şi producător american, a devenit favoritul cartelurilor mexicane pentru popularitatea de care se bucură acum în Statele Unite.

1556 afișări
Imaginea articolului Drogul care l-a ucis pe Prince, noul favorit al cartelurilor mexicane. Un kilogram le aduce un profit de 1,6 milioane dolari

Drogul care l-a ucis pe Prince, noul favorit al cartelurilor mexicane. Un kilogram le aduce un profit de 1,6 milioane dolari (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Potrivit New York Times, Fentanilul este un drog foarte puternic, dar şi extrem de profitabil, au spus oficialii americani. El poate fi produs pe cale sintetică, în laborator propriu, fără bătaia de cap de a mai cultiva mac, iar mafia mexicană ştie acest lucru foarte bine, relatează Ziarul Financiar.
 
 Drogul mai este produs şi în China, care distribuie astfel de transporturi la ordinea zilei către numeroase carteluri peste tot în lume, la preţuri mici, iar contrabandiştii le vând apoi prin reţele ilegale cu un adaos de până la 1600%.
 
De exemplu, un kilogram de heroină cumpărată din Columbia la un preţ de aproape $6.000 poate fi revândut cu $80.000, potrivit Direcţiei Antidrog a Statelor Unite.
 
Dar un kilogram de fentanil pur, venit din China pe mai puţin de $5.000, este atât de puternic încât poate fi diluat cu pudră de talc sau cafeină, obţinându-se între 16 şi 24 de kilograme de produs. Apoi fiecare kilogram poate fi vândut pentru alţi $80.000. Profitul este unul uriaş, atingând aproape $1.6 milioane!
 
Citeşte continuarea articolului în Ziarul Financiar.
 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici