Elena Udrea şi Anca Boagiu, plimbate cu trăsura

Ministrul Turismului, Elena Udrea, şi vicepreşedintele Senatului Anca Boagiu au fost plimbate cu trăsura, sâmbătă, de către oficialităţile locale din Alba Iulia, prin cetatea istorică din municipiu.

199 afișări
Imaginea articolului Elena Udrea şi Anca Boagiu, plimbate cu trăsura

Ministrul Turismului, Elena Udrea (Imagine: Mediafax Foto)

Udrea şi Boagiu au fost însoţite de primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, şi de prefectul judeţului, Ştefan Bartan.

În alte trăsuri au fost plimbaţi şi ceilalţi invitaţi care sunt prezenţi la manifestările de la Alba Iulia.

Miinistrul Turismului, Elena Udrea, a inaugurat un punct de informare turistică, aflat la poarta a patra a cetăţii, în interiorul căreia garda cetăţii i-a dat onorul.

În timpul vizitei din cetate, Udrea a avut şi o scurtă întâlnire cu arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, IPS Andrei.

Arhiepiscopul i-a spus Elenei Udrea că doreşte construirea unui hotel pentru pelerini la Alba Iulia, ministrul Turismului asigurându-l de sprijin pentru dezvoltarea turismului religios.

Udrea a spus că există un proiect, la nivel naţional, între Bucovina şi Viena, pentru realizarea unui traseu de pelerinaje, denumit "Drumul lui Iacob", adăugând că acesta ar putea ajunge să includă şi Alba Iulia.

Ministrul Turismului a vizitat apoi interiorul manutanţei din Alba Iulia, locul unde a început construirea unui hotel medieval, şi câteva bastioane din interiorul zidurilor cetăţii.

De asemenea, Elena Udrea a semnat în cartea de onoare, declarând că va oferi un ajutor concret administraţiei din Alba Iulia pentru a dezvolta proiectele turistice privind Cetatea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici