Elton John va fi premiat pentru rolul jucat în prăbuşirea regimului comunist din Polonia

Cântăreţul britanic Elton John va fi premiat pentru rolul jucat în prăbuşirea regimului comunist din Polonia şi va primi Medalia Recunoştinţei, duminică, în oraşul Sopot, unde va susţine un concert.

Urmărește
271 afișări
Imaginea articolului Elton John va fi premiat pentru rolul jucat în prăbuşirea regimului comunist din Polonia

Elton John va fi premiat pentru rolul jucat în prăbuşirea regimului comunist din Polonia (Imagine: Bogdan Maran / MediafaxFoto)

Artistul britanic va primi Medalia Recunoştinţei pentru faptul că şi-a riscat propria libertate în anul 1984, deşi ştia că ar fi putut să fie arestat de autorităţile comuniste poloneze, după ce l-a lăudat în mod public pe Lech Walesa, liderul sindicatului Solidaritatea, cu ocazia unui concert susţinut în această ţară, informează femalefirst.co.uk.

Lech Walesa a devenit ulterior preşedinte, în 1990, şi a condus revoluţia care a schimbat Polonia dintr-un stat comunist într-unul democratic. Lech Walesa va înmâna personal această distincţie cântăreţului britanic, înainte de concertul pe care acesta îl va susţine, duminică, în oraşul Sopot.

Magdalena Charkin-Jaszcza de la Centrul European Solidaritatea (ESC) din Gdansk, a declarat: "Acordăm această medalie cetăţenilor străini care au ajutat Polonia în lungul ei drum spre libertate. Elton John a venit aici şi ne-a oferit sprijinul său atunci când aveam nevoie de el, când trăiam într-un stat poliţienesc, în care oamenii erau bătuţi şi asasinaţi ca în romanul distopic «1984», de George Orwell".

Într-o carieră de aproape cinci decenii, Elton John a reuşit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea şi a avut peste 50 de hituri Top 40, devenind unul dintre cei mai de succes cântăreţi ai tuturor timpurilor. Elton John a fost unul dintre cele mai importante nume ale muzicii în anii '70, cu şapte albume consecutive No. 1 în Statele Unite şi şase single-uri No. 1.

Succesul său a avut un impact puternic în muzica pop şi a condus la creşterea popularităţii pianului în rock'n'roll. El continuă să fie un simbol al vieţii publice şi a fost foarte implicat în lupta anti-SIDA după sfârşitul anilor '80. A intrat în Rock and Roll Hall of Fame în 1994 şi a fost numit cavaler în 1998.

Printre hiturile sale cele mai cunoscute se numără "Don't Go Breaking My Heart", "Sorry Seems to Be the Hardest Word", "I'm Still Standing", "Nikita", "Sacrifice", "Candle In the Wind" şi "Something About the Way You Look Tonight".

Elton John a concertat la Bucureşti în iunie 2003. Artistul a revenit în România, pentru un concert care a avut loc în 2010, în Capitală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici