Escrocherie. O gazdă Airbnb a cerut daune de 14.000 euro cu fotografii generate de IA

Publicat: 04 08. 2025, 11:08
In this photo illustration, a woman seen looking at a smartphone with an Airbnb logo displayed in the background.

Incidentul s-a produs în New York. Proprietarul unui apartament din Manhattan a cerut unei studente din Londra reparații de aproape 14.000 de euro după un sejur, potrivit Le Figaro. Ca dovadă, proprietarul a prezentat mai multe fotografii cu măsuța de cafea, televizorul, cuptorul cu microunde și aparatul de aer condiționat deteriorate.

Inițial, britanica a fost șocată, susținând că a lăsat apartamentul în stare bună. Ulterior, după o examinare atentă a fotografiilor, clienta a realizat că daunele au fost generate de inteligența artificială (IA).

Ea a acuzat și platforma Airbnb că nu a detectat falsul și a ignorat explicațiile sale. Totuși, după ce incidentul a devenit public, platforma a luat atitudine. A oferit scuze și o despăgubire financiară și a anunțat că va începe o anchetă detaliată.